Andreei i se parea mult prea anosta viata de femeie obisnuita care nu apare nici macar o data pe seara la o emisiune de televiziune. Dupa ce, in sfarsit, a fost invitata sa participe la show-ul cultural ”Bravo, ai stil”, sexoasa bruneta era convinsa ca soarele s-a intors din nou si pe strada ei. Contrele verbale si chiar agresiunile fizice la care a ajuns cu alte colege de platou, la fel de erudite ca si ea, i-au adus, din pacate, numeroase necazuri. In urma unei sapuneli napraznice cu fosta ispita Maria Ilioiu, Andreea s-a trezit ca trebuie sa-i explice fetitei sale, Rebeca ”de ce te face toata lumea ciocanitoare, mami?”
Biata mamica ar fi putut sa-i explice micutei ca ”ciocanitoarea nu este o fiinta de proasta calitate ea fiind considerata chiar sanitarul padurii”, insa Andreea a clacat nervos si a inceput sa planga ca dupa un kil de ceapa tocata marunt. Acum se gandeste cu teama ce o sa-i raspunda fiicei sale cand, peste ani, acesteia o sa-i creasca nasul cat un plisc de barza si o s-o intrebe cu cine seamana, avand in vedere faptul ca parintii ei sunt carni amandoi.