in ,

Alți 4 nou născuți au primit nume cu rezonanță pandemică: Corona, Covid și Carantină!

nou nascuti

Corona Kumar și Covid Marie sunt numele date de părinți din Sud-Estul Asiei copiilor lor care au venit pe lume în vremea noului coronavirus, potrivit AFP. Aceștia nu par să fie deranjați de perspectiva că urmașii lor vor fi mereu asociați cu o pandemie mortală.

Când Colline Tabesa a născut, pe 13 aprilie, o fetiță sănătoasă în centrul orașului filipinez Bacolod, ea și tatăl copilului, John Tupas, au decis să marcheze ocazia cu un semn de apreciere.

“Acest COVID-19 a provocat multă suferință în lume”, a spus tatăl de 23 de ani, care și-a exprimat ușurarea că nașterea nu a avut complicații.

“Am vrut ca numele ei să ne aducă aminte că COVID nu doar ne-a adus suferință. În ciuda tuturor acestor lucruri, am primit o binecuvântare”, a adăugat el.

Cu câteva săptămâni înainte, două mame din Sud-Estul Indiei au avut idei similare, aparent încurajate de un doctor din spitalul unde copiii lor s-au născut.

Unul din ei a fost numit Corona Kumar iar celălalt copil Corona Kumari.

“Le-am spus că asta ar ajuta la conștientizarea bolii și să înlăturăm stigmatul din jurul ei. Spre surprinderea mea, au fost de acord”, a spus S.F. Basha, doctorul.

Nefiind mai prejos, un cuplu de muncitori migranți, izolați în Nord-Estul Indiei la mii de kilometri de casă, în statul deșertic Rajasthan, au decis să-și numească copilul Carantină.

“L-am numit Carantină să ne aducem aminte de toate problemele pe care le-am avut pentru a face față acestor vremuri grele”, a relatat presa locală, citând pe tatăl, Sanjay Bauri.

Tupas, tatăl lui Covid Marie, a spus că deși a fost criticat pe rețelele de socializare din cauza alegerii neortodoxe, el nu și-a schimbat decizia.

“S-ar putea confrunta cu agresiune, dar îmi voi învăța fiica să fie o persoană bună. Nu ne-am gândit de două ori”, a spus el.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

B.O.R ar putea sprijini, în anumite condiții, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc!

beuran

Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită!