Miile de imigranţi sirieni care au luat cu asalt, de câteva zile, graniţele Europei, par să nu poată fi opriţi de nimeni. După ce au trecut ca prin brânză prin Grecia, Macedonia şi Serbia, pe un traseu care a ocolit România, imigranţii arabi au ajuns la graniţele Ungariei. Aici, profitând de faptul că gardul de sârmă ghimpată al dictatorului Orban nu era gata imigranţii au trecut fără probleme la unguri. Dar, pe când Germania, Franţa şi celelalte state occidentale deja se împăcaseră cu ideea că vor fi nevoite să mai scoată din buzunare nişte alocaţii, pe lângă cele câteva milioane pe care le plătesc deja puradeilor arabi, s-a întâmplat un lucru neprevăzut.
Un vameş ungur a venit cu ideea instalării, la frontiera cu România, a unor indicatoare pe care să scrie “Deutschland”. Ca la un semn, miile de imigranţi, derutaţi nu au mai luat-o spre vest, ci au cotit-o spre est, luând cu asalt graniţele României. Deja prezenţa lor a fost semnalată la Nădlac, unde autorităţile române au încercat zadarnic să-i oprească.
Văzând vilele luxoase ale vameşilor, peste graniţă, imigranţii n-au mai avut nicio îndoială că acolo e Germania. “Nişte vameşi vorbind în română venit la noi şi spus să ne întoarcem, că acolo e Rumania. Dar nu se boate aşa ceva! Aşa vile numai la Germania estem. Plus că văzut, lângă vile, şi nişte cocioabe cu bobulaţie mai închisă la culoare, aşa, ca noi. Deci am fost siguri că am ajuns în Germania, că acolo trăiesc deja câteva milioane de musulmani”, ne-a explicat, într-o română stricată, un refugiat sirian, care făcuse cândva afaceri cu Jelibom şi gumă de mestecat în România.