Astăzi, 8 octombrie, în curtea fostei Uzine de Apă din Urziceni, angajați ai SC Salubritate Urziceni au incendiat, potrivit informațiilor noastre, deșeuri vegetale, menajere și provenite din construcții. Rezultatul poate fi admirat în imaginile de față: flăcări zdravene, resturi arse, mormane de gunoaie carbonizate fumegând și o coloană impresionantă de fum negru, suficient de consistentă încât să concureze cu emisiile unei instalații industriale.
Fără filtre, însă, fără sisteme de tratare a gazelor și fără prea multe bătăi de cap. La Urziceni, tehnologia de ultimă generație în materie de eliminare a deșeurilor pare să fie, în continuare, chibritul.
Problema este că nu discutăm despre un accident izolat, despre o neglijență întâmplătoare sau despre un angajat care a confundat curtea societății cu locul de făcut grătarul. Discutăm despre o practică pe care noi am semnalat-o încă de la momentul ”intrării în pâine” a societății de Salubritate a Consiliului Local. O practică repetată, tolerată și transformată, prin absența unor măsuri eficiente, într-un soi de tradiție administrativă locală.
”Salubrizarea” cu foc, un fel de obicei al pământului la Urziceni
Pentru cei din conducerea SC Salubritate Urziceni care n-au avut timp să lectureze legislația de mediu între două incendieri de gunoaie, avem o veste proastă. Articolul 20 alineatul (5) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor interzice incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță ori obiect.
Mai mult, articolul 66 alineatul (1) litera e) din același act normativ incriminează incendierea deșeurilor, atunci când cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijată. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la un an la cinci ani sau amenda penală.
Așadar, nu discutăm despre o simplă abatere de la normele de gospodărire a municipiului și nici despre o activitate care poate fi rezolvată cu o dojană administrativă și promisiunea că ”nu se mai întâmplă”. Discutăm despre fapte susceptibile să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni de mediu, a căror încadrare trebuie stabilită de organele judiciare.
Iar imaginile surprinse astăzi ridică o întrebare cât se poate de serioasă: cât de mare trebuie să fie un incendiu și cât de negru trebuie să fie fumul pentru ca impactul asupra mediului să nu mai poată fi considerat neglijabil?
În Obor, aerul curat este probabil o legendă urbană
Dincolo de aspectul penal, există o realitate pe care nicio instituție nu o poate ascunde sub un proces-verbal: oamenii care locuiesc în cartierul Obor respiră aerul în care ajung emisiile acestor incendieri.
Arderea necontrolată a unui amestec de deșeuri vegetale, menajere și materiale provenite din construcții poate elibera particule fine în suspensie, monoxid de carbon, compuși organici toxici și, în funcție de materialele incendiate, substanțe cu potențial cancerigen, inclusiv hidrocarburi aromatice policiclice sau dioxine. Fotografiile nu pot stabili concentrațiile acestor poluanți. Pentru asta sunt necesare măsurători și analize. Dar nici nu trebuie să fii specialist în chimie atmosferică pentru a înțelege că un asemenea nor de fum nu reprezintă o contribuție binevenită la sănătatea publică.
Iar când asemenea episoade se repetă de ani de zile, problema încetează să mai fie exclusiv una de mediu. Devine o problemă de sănătate publică și, mai ales, una de responsabilitate instituțională. Pentru că locuitorii cartierului Obor nu sunt cetățeni de categoria a doua, obligați să suporte ceea ce alții elimină prin foc. Nu sunt nici cobaii unui experiment municipal privind rezistența organismului uman la inhalarea produselor de ardere a gunoaielor. Sunt contribuabili ai unui municipiu în care administrația are obligația să le protejeze sănătatea și mediul în care trăiesc.
Primăria, Poliția Locală și marea instituție a privitului în altă parte
SC Salubritate Urziceni nu funcționează într-un univers administrativ paralel. Este societatea Consiliului Local, iar autoritatea locală nu se poate comporta ca un spectator inocent al activității acesteia.
Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților stabilește, prin articolul 6, atribuțiile autorităților administrației publice locale în organizarea, coordonarea și controlul activităților de salubrizare. Cu alte cuvinte, administrația municipală nu are doar dreptul să controleze activitatea operatorului, ci și obligații legale în această privință.
Cât despre Poliția Locală Urziceni, ar fi interesant de aflat câte controale a efectuat în curtea fostei Uzine de Apă, câte nereguli a constatat și câte sesizări a înaintat instituțiilor competente. Pentru că fumul din fotografii nu pare tocmai genul de fenomen care poate trece neobservat. Nu este o țigară aprinsă într-un colț de curte. Este un nor negru care se ridică deasupra unui întreg cartier și poate fi văzut de la distanță de kilometri.
Greu de crezut că o practică repetată ani la rând poate rămâne complet invizibilă într-un municipiu de dimensiunile Urziceniului. Iar dacă instituțiile au cunoscut situația și nu au intervenit eficient, nu mai discutăm doar despre cei care au aprins focul. Discutăm și despre responsabilitatea celor care aveau obligația să-l oprească.
Astăzi au venit instituțiile. Să vedem dacă vine și legea!
Incidentul de astăzi a adus la fața locului comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița și ai unității de pompieri din Urziceni. O mobilizare care, în sfârșit, ar putea produce mai mult decât constatarea că focul arde, fumul se ridică și cenușa rămâne.
De această dată, întrebarea nu este doar cine a aprins deșeurile, ci și cine a dispus ori a permis această modalitate de eliminare a lor. Cine răspunde de gestionarea deșeurilor în societate? Ce cantități au fost incendiate? Ce tipuri de materiale au ars? Unde sunt documentele de trasabilitate și evidențele privind predarea deșeurilor către operatori autorizați? Și, mai ales, câte controale au fost efectuate în ultimii ani și câte sancțiuni au fost aplicate pentru incendierile reclamate în acest amplasament?
Pentru că, de vreme ce asemenea practici sunt într-adevăr vechi de ani de zile, iar sancțiunile au lipsit, atunci autoritățile trebuie să explice public de ce. O societate de salubritate ar trebui să fie ultima instituție dintr-un municipiu surprinsă eliminând deșeurile prin incendiere. Este ca și cum serviciul de pompieri ar începe să vândă chibrituri la intervenții sau Poliția Rutieră ar organiza curse ilegale de mașini. Numai că, în cazul de față, gluma se termină acolo unde începe fumul inhalat de oameni.
Urziceniul nu are nevoie de încă o demonstrație că deșeurile ard. Are nevoie de demonstrația că legea funcționează. Iar după atâția ani în care curtea fostei Uzine de Apă ar fi funcționat ca un incinerator improvizat, autoritățile au ocazia să dovedească faptul că nu sunt doar instituții care apar atunci când fumul devine suficient de mare pentru a ajunge în fotografii.
Fiindcă, până la comunicarea unor măsuri concrete, imaginea rămâne dezolant de simplă: o societate publică însărcinată să curețe orașul pur și simplu îl poluează, cu complicitatea administrației locale, deloc interesată în a opri această practică, într-un oraș în care gunoiul dispare în flăcări, responsabilitatea dispare în fum, iar legea pare să fi fost pusă, de multă vreme, pe foc.
