Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) a publicat azi rezultatele ultimelor zile de monitorizare efectuată cu autolaboratorul amplasat în municipiu, iar concluzia este una care ar trebui să pună pe gânduri toate instituțiile implicate în acest dosar. În perioada 31 iulie – 2 august, echipamentele au înregistrat nu mai puțin de 85 de depășiri ale valorii medii la 30 de minute pentru hidrogenul sulfurat (H₂S), raportat la limita legală de 15 µg/m³.
Și mai relevant este însă indicatorul privind media zilnică. Pe 31 iulie, concentrația medie de H₂S a fost de 207 µg/m³, iar pe 1 august de 208,57 µg/m³, în condițiile în care valoarea zilnică maximă admisă este de 8 µg/m³. Cu alte cuvinte, aerul monitorizat în Slobozia a înregistrat valori de infestare de aproximativ 26 de ori peste limita prevăzută de legislație.
În același timp, monitorizarea nu a indicat depășiri pentru dioxidul de azot, dioxidul de sulf, monoxidul de carbon sau amoniac, toate acestea încadrându-se în limitele legale.
Slobozia și realitatea timpului: eternul miros de ouă clocite
Această precizare este importantă deoarece restrânge fenomenul constatat în această etapă a monitorizării. Problema identificată de autolaborator este, în mod evident, cea a hidrogenului sulfurat, gazul responsabil de binecunoscutul miros de ouă clocite reclamat de ani de zile de locuitorii municipiului.
Există însă o diferență esențială între ceea ce confirmă raportul și ceea ce nu confirmă. Raportul ANMAP certifică fără echivoc existența poluării cu hidrogen sulfurat. Nu stabilește însă, cum arătam și data trecută, și cum este de altfel firesc, și cine produce aceste emisii.
Instituția precizează explicit că toate situațiile în care sunt constatate depășiri vor fi comunicate autorităților competente pentru verificarea cauzelor și dispunerea măsurilor prevăzute de lege. Așadar, documentul nu indică, în acest moment, responsabilitatea vreunui operator economic sau a vreunei instalații. Cu toate acestea, noile date schimbă fundamental discuția publică.
De luni de zile, în jurul fenomenului s-au purtat controverse, s-au formulat acuzații reciproce, au existat controale ale Gărzii de Mediu, litigii între operatori, sancțiuni și anchete privind funcționarea sistemului de canalizare și epurare. În tot acest timp, locuitorii Sloboziei au continuat să spună același lucru: că aerul este, uneori, aproape imposibil de respirat.
Astăzi, măsurătorile oficiale confirmă că problema reclamată de oameni nu este una imaginară și nici rezultatul unei simple percepții subiective. Ea există, este măsurabilă și este suficient de gravă încât valorile înregistrate depășesc de peste douăzeci și cinci de ori limita legală admisă pentru media zilnică.
Rămâne însă întrebarea la care Slobozia așteaptă de ani întregi un răspuns clar: de unde provine hidrogenul sulfurat care ajunge în aerul municipiului?
Aceasta este etapa care urmează. Iar răspunsul nu mai poate veni din presupuneri, declarații sau dueluri între instituții, ci exclusiv din investigațiile tehnice și din concluziile autorităților de control, fundamentate pe datele pe care chiar ANMAP le colectează în aceste zile.
Canalizarea slobozeană, sau poluatorul deasupra căruia trăim…
Dincolo de cifrele seci ale raportului ANMAP, există însă și un context tehnic pe care nimeni nu îl mai poate ignora. În ultimele luni, Barikada a documentat pe larg situația sistemului de canalizare și epurare din Slobozia, un sistem construit în urmă cu zeci de ani, exploatat la limita posibilităților și întreținut, de-a lungul timpului, mult sub nivelul pe care o infrastructură de asemenea importanță îl reclamă. Conductele colmatate, depunerile acumulate ani la rând, instalațiile uzate și o stație de epurare supusă permanent unor solicitări pentru care nu a fost proiectată reprezintă realități ale înșiruirii manageriale ”Stoicescu și predecesorii” pe care, spre onoarea ei, noua conducere a Urban SA nu le-a ascuns după preluarea societății.
În aceste condiții, ar fi fost naiv să ne imaginăm că simpla preluare, de către Marian Hoinaru, a frâielor operatorului regional, din luna aprilie 2026, poate șterge peste noapte efectele a peste trei decenii de investiții insuficiente, improvizații și administrare defectuoasă. Infrastructura nu se repară prin comunicate de presă, prin live-uri de rețea de socializare, prin premierea personalului neproductiv și nici prin schimbarea unei semnături pe ușa directorului.
Mai mult, perioada în care au fost efectuate măsurătorile de către ANMAP este una dintre cele mai dificile pentru orice sistem de canalizare. Temperaturile ridicate accelerează procesele biologice de descompunere, iar debitele reduse de apă din rețele favorizează stagnarea apelor uzate, a nămolurilor și reziduurilor menajere de orice fel și apariția fermentațiilor anaerobe, procese în urma cărora hidrogenul sulfurat este unul dintre gazele care se degajă în mod natural. Cu cât rețeaua este mai veche, mai încărcată cu depuneri, mai lipsită de fluide care să ”ducă la vale” dejecțiile și mai slab întreținută, cu atât aceste fenomene pot deveni mai intense.
Toate acestea nu înseamnă, desigur, că raportul ANMAP stabilește deja responsabilitatea Urban SA pentru depășirile înregistrate. Nu o face. La fel cum nu indică niciun alt operator economic drept sursă a emisiilor. Stabilirea cauzei exacte aparține instituțiilor de control și trebuie să se bazeze pe verificări tehnice, nu pe speculații.
Dar la fel de adevărat este că nimeni nu poate pretinde că un sistem de canalizare și epurare învechit, exploatat ani la rând în condiții improprii și ajuns într-o stare tehnică precară ar putea produce, tocmai în plină caniculă și în perioada cu cele mai mici debite din rețea, rezultate spectaculoase. Dimpotrivă, dacă există un moment în care toate vulnerabilitățile unei asemenea infrastructuri ies brutal la suprafață, acela este exact sezonul pe care îl traversăm acum.
Tocmai de aceea, adevărata miză nu este găsirea unui țap ispășitor convenabil, ci identificarea tuturor surselor care contribuie la fenomen și accelerarea investițiilor fără de care Slobozia va continua să redescopere, în fiecare vară, aceeași problemă pe care o discută de ani întregi.
