Rudele victimei susţin că scenele dramatice au avut loc după o ceartă între copiii celor două familii rivale din comuna Bărbulești, județul Ialomița. Scandalul violent s-a produs la sfârşitul lunii trecute, însă, s-a aflat despre el şi, totodată, au fost făcute publice imagini din timpul scenelor sângeroase.
“Problema aceasta a pornit de la doi copii care s-au certat. S-au despărţit, fiecare a plecat la casa lui, a lăsat acest copil o zi, două. (…), l-au găsit la magazin, au venit trei inşi peste el cu maşina, s-au dat jos din maşină, l-au ţinut pe copil, un copil de 15 – 16 ani, l-au ţinut doi, unul l-a lovit”, a povestit un bărbat pentru Antena 3 CNN.
Supărat, agresorul ar fi trimis pe 27 iunie trei indivizi care să îl urmărescă pe copil şi să îl agreseze. Ulterior, aceştia au mers şi acasă la acesta, mai exact în noaptea de 27 spre 28 iunie.
Peste 10 persoane, care ar fi membri ai clanului Germănică, au mers la locuinţa victimei. După ce au coborât din maşină, ei s-au înarmat cu bâtele, sapele şi răngile pe care le aduseseră.
Mai mult, victima ar fi fost ameninţată şi cu un pistol. În urma altercaţiei, bărbatul a ajuns la spital, iar starea lui de sănătate era gravă. Potrivit medicilor, el are răni pe tot corpul şi a fost nevoie să fie supus mai multor operaţii.
În prezent, el se află în stare stabilă, însă, va mai rămâne o vreme în spital, sub supraveghere medicală
Familia victimei susţine că a fost la Poliţie încă din seara scandalului, că a dat declaraţii, însă, momentan, agresorii sunt în libertate.
“Poliţia nu şi-a făcut treaba mai repede”, a spus o femeie, iar bărbatul a adăugat: “Îi cunosc (n.r.: agenţii pe agresori), nu este primul scandal pe care îl fac la noi”.











