Cei vizaţi au între 16 şi 61 de ani. Doi adolescenţi de 15 ani urmează a fi expertizaţi pentru a se stabili dacă au avut discernământ la comiterea faptelor.
„În urma celor 54 de percheziţii domiciliare efectuate, la data de 18 noiembrie a.c., de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi şi Biroul Teritorial Vaslui , în municipiile Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Paşcani, oraşul Podu Iloaiei şi municipiul Bârlad, au fost reţinute 29 de persoane, cu vârste între 16 şi 51 de ani, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive”, au transmis, miercuri, DIICOT şi IGPR.
De asemenea, faţă de două persoane minore, de 15 ani, s-a dispus efectuarea unor expertize medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă au săvârşit faptele cu discernământ.
„Din cercetările efectuate a reieşit că, în cursul anului 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deţinut, manipulat, intermediat şi comercializat droguri de risc (canabis, rezină de canabis), de mare risc (cristal, MDMA) şi substanţe cu efect psihoactiv, către consumatori, preponderent minori şi tineri, din judeţele Iaşi şi Vaslui. Probatoriul administrat în cauză a relevat că acestea ar fi vândut substanţele interzise, inclusiv în proximitatea unor unităţi de învăţământ (preuniversitar şi universitar”, au transmis sursele citate.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate diferite droguri, substanţe psihoactive şi ciuperci halucinogene.
De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate 13 grindere, 11 cântare de mare precizie, obiecte purtând urme de substanţă, aproximativ 120.000 de lei, 2.800 de euro şi 300 de dolari SUA, precum şi alte mijloace de probă.
La datele de 18 şi 19 noiembrie 2024, judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul tribunalelor Iaşi şi Vaslui au dispus arestarea preventivă a 28 dintre persoanele reţinute şi măsura controlului judiciar faţă de o altă persoană, cu privire la care procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au formulat contestaţie.