În data de 16 august, anul curent, pe rolul Judecătoriei Urziceni, Secția Civil – Penal, a fost înregistrat dosarul cu numărul 4721/330/2023, având ca obiect o plângere contravenţională împotriva ”MS-DSP-SCSP 02991/31.07.2023”, Daniela Ianuș având în cauză calitatea de petent iar Direcția de Sănătate Publică Ialomița pe cea de intimat.
Acțiunea are loc la două săptămâni distanță de momentul în care unitatea spitalicească manageriată de Daniela Ianuș și-a dobândit supranumele de ”Spital al Groazei”, ulterior unor evenimente care au fost pe larg relatate în presa națională: o naștere petrecută pe caldarâmul postului de pază al Spitalului din Urziceni și decesul unui tânăr care fusese tratat, pentru dureri în piept, cu un algocalmin și un EKG în camera de primiri Urgențe a instituției sanitare.
Directoarea Spitalului Municipal din Urziceni, precum şi medicul de gardă şi asistenta care se aflau în tură atunci când s-a prezentat femeia în travaliu care nu a fost primită în unitatea sanitară au fost sancţionaţi cu amenzi, conform declarațiilor şefului Inspecției Sanitare de Stat, Mioara Comana.
„Colegii mei au sancţionat managerul spitalului pentru neorganizare cu 4.000 de lei. Menționez că sancțiunea este maximă ca persoană fizică. Există şi sancțiune de 30.000 de lei, dar asta ar trebuie să o dai spitalului şi efectiv banii să îi luăm din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor ca să plătim o asemenea amendă. A fost sancționată doamna asistentă care nu a respectat procedurile de examinare şi investigare, să solicite medicul de gardă, tot cu 4.000 de lei. Şi medicul de gardă pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile, cu 3.000 de lei (…) La Spitalul Municipal din Urziceni s-a constatat că există în structură o secţie de obstetrică ginecologie cu 25 de paturi şi cinci de neonatologie. Nu există medic nici de neonatologie, nici de ginecologie şi nici măcar medic anestezist după orele 15.00. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu maşină proprietate personală, a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe unde înţeleg că a fost văzută de către o doamnă asistent. În mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistentă trebuia să solicite investigaţii din partea medicului de gardă. Medicul de gardă nu a fost chemat, timp în care doamna asistent s-a gândit să sune la 112 ca să solicite transferul interclinic al pacientului”, a explicat şefa Inspecţiei Sanitare de Stat.
Daniela Ianuș se pregătește să revină la conducerea Spitalului din Urziceni
Decizia directoarei Spitalului din Urziceni poate fi primul pas întru confirmarea finală a avertismentul primarului Constantin Sava, apropiatul, susținătorul și superiorul pe linie ierarhică de partid al Danielei Ianuș.
Dat afară de PNL, în urma scandaloasei sale prestații mediatice ce a însoțit evenimentele dramatice consemnate la Spitalul din Urziceni, primarul Sava a afirmat pe 8 august, la Radio Campus, că a comis cu bună știință un abuz prin suspendarea directoarei Daniela Ianuș, anunțând chiar că aceasta poate câștiga ”la orice oră” un eventual litigiu cu Primăria.
”Eu sunt într-o poziție, la această oră, în care, ceea ce am făcut este ilegal. Eu am suspendat-o. La orice oră, doamna manager, dacă mă reclamă, a câștigat (…)”, a declarat Sava, confirmând, prin precizările sale, suspiciunile conform cărora îndepărtarea temporară a directorului spitalului a fost făcută regizat în condiții de neconformitate cu legea, pentru a-i da posibilitatea managerei să se întoarcă pe post în urma deciziei unei instanțe.
La Urziceni, rămâne cum a stabilit primarul Sava: ”Nu mișcă nimeni!”
Primarul Constantin Sava a și recunoscut, de altfel, faptul că nu a efectuat încă niciun audit la Spitalul din Urziceni. Sava spune că nici nu a avut pentru ce să inițieze o astfel de verificare și își recunoaște public și supracontrolul exercitat asupra administrației spitalicești afirmând textual ”acolo controlez eu, nu?, nu mișcă nimeni, acolo ar fi jale”.
Radio Campus: ”Domnule primar, de-o săptămână, ați trimis până la urmă auditul la spital?”
Constantin Sava: ”Poftim?”
Radio Campus: ”Ați trimis până la urmă auditul la spital, ați trimis un control?”
Constantin Sava: ”Auditul comandat de primărie la spital se face într-un singur mod. Banii alocați de la Primărie. Dacă banii alocați de Primărie, proiectele mele s-au deturnat, eu vă zic că nu rămânea niciun capăt acolo. Nu rămânea nimeni!”
Radio Campus: ”Eu nu vă întreb dacă rămânea ceva sau nu. Ați trimis audit? Sau nu?”
Constantin Sava: ”Domnu’… Pentru ce? Spuneți-mi pentru ce, că acum îl comand!”
Radio Campus: ”Pentru cheltuirea banilor publici.”
Constantin Sava: ”Se face anual. Niciodată nu a fost eroare aici. Vă dați seama că acolo controlez eu, nu?, nu mișcă nimeni, acolo ar fi jale.”