Conturile de Telegram care au legături cu gruparea paramilitară rusă Wagner au postat un videoclip în care apare un bărbat, cu capul aşezat pe un bloc de piatră în timp ce este lovit în cap cu un baros. Potrivit acestor surse, ar fi vorba despre un soldat al grupării care s-a predat în mod deliberat armatei ucrainene, dar a fost apoi recuperat de ruşi, precizează AFP.
”În această scenă, vedem că (acest om) nu şi-a găsit fericirea în Ucraina, ci că a întâlnit oameni neprietenoşi, dar corecţi”, a afirmat Prigojin, citat duminică de serviciul său de presă.
”Este o lucrare magnifică, poate fi văzută dintr-o singură mişcare. Sper că niciun animal nu a fost rănit în timpul filmărilor”, a adăugat Prigojin.
AFP nu a putut confirma autenticitatea videoclipului şi nici identitatea autoriilor acestuia.
Din 2014, mercenari din Grupul Wagner au fost acuzaţi că servesc interesele regimului lui Vladimir Putin în numeroase zone de conflict, de la Siria până la Ucraina, Africa şi America de Sud.
În ultimele luni, gruparea a acţionat activ pe frontul ucrainean, în sprijinul armatei ruse. Grupul este acuzat că a făcut turul închisorilor din Rusia pentru a recruta prizonieri care să lupte, în schimbul unei reduceri a pedepselor.
În luna septembrie, Evgheni Prigojin, în vârstă de 61 de ani, a recunoscut că a fondat organizaţia paramilitară după ani în şir în care acesta negase. Săptămâna aceasta, el s-a lăudat şi că a desfăşurat operaţiuni de influenţă electorală în Statele Unite.