Misiunea voluntară de donare de sânge a poliţiştilor ialomiţeni a debutat miercuri dimineaţă, la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină din municipiul Slobozia. Gestul umanitar de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă vine ca un îndemn la adresa comunităţii, de a se alătura cu empatie semenilor aflaţi în nevoie, precum şi pentru a reîntregi rezervele de sânge din spitale. Participarea la această acţiune a fost benevolă, poliţiştii înţelegând că în acest mod pot salva viaţa unui copil, a unui părinte sau pot salva viaţa victimelor războiului din ţara vecină.
„Îndemnăm toţi cetăţenii să se alăture acestei campanii umanitare, atât pentru răniţii din Ucraina, cât şi pentru toţi cei aflaţi în necesitate, deoarece nevoia de sânge din spitale este mare. Donarea nu necesită programare, aşa cum nici nevoia de sânge nu o putem înscrie pe liste de aşteptare!, au transmis reprezentanţii IPJ Ialomiţa.