Burghezo – moșierescul Crăciun este pe cale de-a fi înfrânt din nou. Înfrângerea va fi cu atât mai cruntă cu cât cei care o aduc sunt chiar niște beneficiari burghezi ai infamantului capitalism – din păcate niște asistați ai sistemului: atât financiar, cât și mintal. Vorbim despre burghezia birocratică, inventatoarea politicilor corecte. Vorbim despre cercul vicios creat între cererea de voturi din partea idioților, cărora li se dau “beneficii” idioate pentru a promova, la împărțitul bucatelor, alți idioți (care se cred și se pretind deștepți).
Crăciunul, ca zi, ca obicei creștin, a mai fost îngenunchiat o dată în secolul trecut. Dar, neînfrânt în spirit și-a revenit, indiferent de câte tancuri sovietice au fost înhămate la sania Moșului pentru a o târî de lângă ziua în care s-a născut Pruncul Isus, către ziua cumpenei dintre ani (ziua lui Moș Gerilă). Acum, încinși cu centurile politicilor așa-zise corecte plăsmuite în birourile conțopiștilor din Bruxelles, idioții utili încearcă să se explodeze în sania Moșului, sperând să o deturneze, sperând să o poată prăbuși peste ieselea în care s-a născut Pruncul Sfânt.
Ziua de Crăciun a fost tot timpul sub atacul mercantilismului – încă de la cei Trei Magi care s-au grăbit să facă daruri, dar a fost salvată de Familie, de reuniunea Familiilor la masa comună. Aceasta este lumina călăuzitoare și căldura sub care se salvează omul întotdeauna, atunci când vrea să se salveze: Familia. Cadourile n-au putut să o distrugă, din contră, au sudat-o.
Și-atunci au inventat o alte metode de îndepărtare de Familie: excesul și excursia exotică de Crăciun. Vorba amicului meu Ștefan Ciocan: “Moşul” a fost împăiat şi expus în mii de exemplare pe străzi, la intrarea în magazine, peste tot unde cumpărătorul poate să-şi vâre adânc mâna în buzunare, pătruns de spiritul fals al sărbătorilor.
V-o spune unul care nu stă deloc bine cu Credința: vă plângeți degeaba de ce riscă să devină Crăciunul din moment ce ați pus mână de la mână să-l transformați într-o sărbătoare laică. V-ați bucurat că ați transformat Sărbătoarea în iarmaroc, în festival sau pur şi simplu în zi de odihnă – și-acum vă plângeți? Că nimeni nu se mai adună în jurul bradului cu familia reîntregită. Că pe Tembeliziuni ni se spune ce fain e Crăciunul petrecut departe (cât mai departe) de căminul familial. Că, din snobism şi imitarea vieţii din filme, ați transformat Sărbătoarea Naşterii Domnului în una a parangheliilor populare finanţate din bani publici.