Persoanele care deservesc activități esențiale vor fi reprogramate la vaccinare, începând cu data de 28 ianuarie, a anunțat marți Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. Decizia a fost luată ca urmare a unui deficit de doze de vaccin, care ajunge la 117.000.
„Avem un deficit de doze de 117.000. Acest deficit este generat în mare parte de faptul că în săptămâna 18-24 ianuarie am recepționat cu circa 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate, reprezentând de fapt 93.340 doze”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.
Soluția pentru continuarea campaniei de vaccinare fără afectarea dozelor de rapel, a vaccinării persoanelor cu boli cronice, a celor de peste 65 de ani și a persoanelor din centrele medico-sociale, centrele de dializă și a persoanelor nedeplasabile de la domiciliu este reprogramarea începând cu 28 ianuarie cu 10 zile a persoanelor care deservesc activități esențiale.
„Începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiele pentru doza 1, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi 8 februarie. Se translatează cu 10 zile mai târziu”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Acesta a dat asigurări că se va menține același ritm pentru restul persoanelor programate și că sunt asigurate dozele de rapel pentru persoanele vaccinate până acum.
Coordonatorul campaniei de vaccinare susține că perioada dificilă pentru România este până în 15 februarie: „Este un moment pe care dorim să îl depășim împreună, prin solidaritate, e un moment în care trebuie să avem răbdare”.
Valeriu Gheorghiță susține că astfel de probleme au înregistrat multe țări europene, care au decis fie decalarea vaccinărilor, fie reducerea numărului de persoane programate sau prin reducerea dozelor administrate zilnic.
Cine se vaccinează fără programare?
Persoanele care sunt internate în centre medico- sociale și rezidențiale sunt vaccinate fără să fie programate prin platforma informatică.
„Programarea la vaccinare a acestor persoane se efectuează de către Comitetul Județean pentru conducerea și coordonarea intervenției care asigură coordonarea activităților de vaccinare din fiecare județ, împreună cu Direcția de Sănătate Publică și din acest motiv nu era relevant ca aceste persoane să se regăsească în platformă de programare, având în vedere că nu se deplasează la un centru de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Tot în această categorie sunt incluse persoanele care sunt în acest moment în curs de hemodializă intermitentă. Aceste persoane se pot adresa centrelor de vaccinare din centrele de dializă, unde după dializă primesc cu prioritate vaccinul, fără programare în platformă.
Tot la excepții intră persoanele nedeplasabile de la domiciliu, aparținătorii sau îngrijitorii acestora.