Fiecare vot contează! Modul în care Elena Băsescu își face campanie electorală stârnește amuzament pe rețelele de socializare.
Elena Băsescu a fost surprinsă într-o ipostază bizară la Constanța. Candidat PMP Constanța pentru Camera Deputaților, EBA a fost fotografiată în timp ce împărțea pliante unui excavator din Constanța. Imaginile au devenit în scurt timp virale, deoarece în utilaj nu se afla nicio persoană.
„Poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi SUCCESURI…”
Obișnuită cu cluburi de lux, Elena Băsescu se lasă acum imortalizată prin birturi sătești sau împărțind pliante utilajelor. Ea apare și stând de vorbă cu porci sau cu oi. Totul pentru campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Zecile de fotografii cu stradania mezinei fostului președinte Traian Băsescu se regăsesc pe pagina ei oficială de Facebook.
EBA se află pe primul loc pe lista PMP Constanța pentru Camera Deputaților.