Comandantul Forțelor Navale subliniază că incidentele și provocările rusești nu sunt o noutate. Probleme în apele teritoriale românești au existat și înainte ca Rusia să atace Ucraina.
Viceamiralul Mihai Panait spune că Forțele Navale iau în calcul provocări ale Rusiei în zona economică exclusivă a României, mai ales că n-ar fi pentru prima dată când s-ar întâmpla asta.
Viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale: În același timp, trebuie să nu uităm că în ultimii 10 ani am mai avut astfel de provocări, chiar înainte de dezvoltarea războiului din proximitate, atunci când navele rusești au intrat în apele teritoriale românești, în 2018, în trei rânduri, pe timpul exercițiilor noastre cu Marina Militară a Statelor Unite, niciodată nu au vrut să recunoască însă acest lucru.
Recent, Rusia a lovit în apropierea apelor teritoriale românești nave comerciale care aprovizionau Ucraina. România a trebuit să intervină și să salveze marinarii. Analiștii cred că numărul unor astfel de cazuri ar putea crește simțitor.
Iulian Chifu, fost consilier prezidențial: Vedem o creștere a agresivității Federației Ruse, căreia trebuie să-i răspundem cu o creștere a descurajării credibile. Ceea ce înseamnă, într-adevăr, și nu e simplu, o recâștigare a încrederii, să avem din nou o putere politică stabilă.
Cel din important obiectiv din zona economică exclusivă, care trebuie protejat, este perimetrul Neptun Deep. Pentru explorarea zăcământului de 100 de miliarde de cubi de gaz s-au făcut investiții de aproape 4 miliarde de euro.










