Lumea a intrat în deceniul său cel mai periculos şi imprevizibil după al Doilea Război Mondial, a estimat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că urmăreşte să-şi menţină dominaţia asupra planetei Citește mai mult
Prezentatorul rus Vladimir Soloviov, supranumit propagandistul lui Putin, a cerut bombardarea bazelor militare din Europa folosite pentru a instrui militarii ucraineni sau pentru a trimite ajutoare către Kiev. Citește mai mult
Igor Dodon, sluga isterică a lui Putin la Chișinău, anunță că, în caz contrar, ”România va absorbi Moldova și o va târî în război cu Moscova”. Citește mai mult
Ucraina a acuzat, miercuri, Rusia că plănuieşte o "deportare în masă" a oamenilor din teritoriile recent anexate, unde a început evacuarea civililor din Herson şi unde Vladimir Putin a declarat legea marţială, semn că acum se află într-o "situaţie incredibil de dificilă", potrivit lui Joe Biden, scrie AFP. Citește mai mult
Maia Sandu a amenințat Rusia că va lua măsuri în cazul în care agresiuni de genul rachetelor care au violat recent spațiul aerian al Moldovei se vor repeta. Citește mai mult
Sumele cheltuite de rușii mobilizați pentru echipamente și medicamente nu vor mai fi decontate de autorități, relatează Meduza.
Informația apare pe portalul guvernamental de informare publică, Объясняем.рф. Citește mai mult
Procuratura Anticorupție de la Chișinău a anunțat joi, 6 octombrie, trimiterea în judecată a fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, acuzat de comiterea infracțiunilor de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, ambele săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al Republicii Moldova, în perioada lunii iunie 2019. Citește mai mult
Vladimir Putin, președintele Rusiei care a declanșat războiul din Ucraina, se pregătește să-și sărbătorească ziua de naștere, șeful de la Kremlin urmând să împlinească vineri, 7 octombrie, vârsta de 70 de ani. Citește mai mult
Liderul autoritarist al Republicii ruse cecene, Ramzan Kadîrov, a anunțat miercuri, 5 octombrie, că a fost promovat la gradul de general-colonel de către preşedintele rus, Vladimir Putin, relatează AFP. Citește mai mult
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va câștiga o avere în urma construirii unor apartamente în Kensington, o zonă de lux din Londra, relatează Daily Mail.
Rusia vrea să construiască 255 de apartamente pe un șantier cumpărat în 2006, cu 8 milioane de euro, folosind o companie offshore. Citește mai mult
Florin Piersic are o relaţie aparte cu Rusia, cu toate astea dezaprobă atrocităţile comise de Putin. Marele actor este cunoscptor al limbii ruse şi a avut prilejul să filmeze pe acele meleaguri. Citește mai mult
Autoritățile europene investighează în prezent cauza scurgerilor majore produse în Marea Baltică la cele două conducte de gaze naturale rusești Nord Stream.
Un fost oficial american al administrației Trump, Robert Wilkie, a declarat într-un interviu la televiziunea Newsmax, că există doar trei țări în lume capabile de o asemenea operațiune, însă el a spus că ”nu are nicio îndoială” în privința faptului că președintele Vladimir Putin a sabotat gazoductele. Citește mai mult
Cercul apropiaților lui Putin este deja pregătit să-l îndepărteze de la putere, înlocuindu-l cu o figură mai ”slabă”, asigură Leonid Nevzlin, om de afaceri ruso-israelian și fost șef al gigantului Yukos.
La Kremlin, oameni foarte influenți discută deja despre necesitatea înlocuirii lui Putin. Citește mai mult
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat marţi că preşedintele rus Vladimir Putin a "blufat" atunci când a ameninţat cu folosirea armelor nucleare, în încercarea de a impresiona ţările europene şi a obţine o recunoaştere a rezultatelor referendumurilor false desfăşurate în patru regiuni ocupate în Ucraina. Citește mai mult
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineață, semnarea decretului privind mobilizarea parțială și a afirmat că Rusia va folosi „toate armele” pentru a se apăra, acuzând aliații NATO că „șantajează” Moscova cu utilizarea armelor nucleare. Citește mai mult
Oamenii din satul Verbivka, aflat la câțiva kilometri de Balaklia, oraș din Harkov recent recuperat de ucraineni, au povestit îngroziți despre traumele suferite în cele șase luni de ocupație rusească.
Ei au povestit, printre lacrimi, că invadatorii i-au bătut, electrocutat și torturat și că unele femei au fost violate. Citește mai mult
Evghenia Prokopenko, care a fost desemnată Regină a Frumuseții în Ucraina la concursul Miss Pământ din 2012, și-a schimbat tocurile cu o geantă medicală și a mers pe front pentru a salva vieți, relatează Daily Star.
În vârstă de 35 de ani, tânăra, care și-a văzut prietenii murind pe front, spune că are pregătit un glonț pentru Vladimir Putin. Citește mai mult
Mai mult de 28.000 de pușcăriași violenți, inclusiv criminali și violatori, au fost eliberați din închisori pentru a lupta pentru armata rusă în Ucraina. Schema de grațiere a prizonierilor în schimbul a șase luni de serviciu pentru războiul lui Vladimir Putin a dus până acum la eliberarea a peste cinci procente din întreaga populație masculină din închisorile din Rusia. Citește mai mult
Din cauza războiului, oficialii ruși au început să bea alcool din ce în ce mai des. Acest lucru îl îngrijorează foarte mult pe președintele rus Vladimir Putin, susțin sursele publicației ruse Meduza. Citește mai mult