În noile doctrine de apărare rusești, ca obiectiv final al răzbiului din Ucraina se află retragerea NATO la granițele sale de dinainte de anul 2004. Citește mai mult
România și aliații NATO vor exersa respingerea unui atac rusesc pe frontul estic al Alianței. La exercițiul din România vor participa soldați din SUA, Germania, Polonia, Spania și Turcia și se va folosi muniție reală cu obuziere de 152 și 155 milimetri, dar și sistemele HIMARS, potrivit unui comunicat al Alianței. Citește mai mult
Exerciţiul militar "Steadfast Defender", cea mai mare simulare de război organizată de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfârşitul Războiului Rece, a început miercuri la Norfolk, în Virginia, Statele Unite, odată cu plecarea USS Gunston Hall, o navă americană de transport şi debarcare, care a părăsit miercuri portul pentru o traversare a Atlanticului către Europa, a anunţat alianţa militară într-un comunicat. Citește mai mult
Ministerul Apărării salută semnarea contractului de către NATO pentru achiziția a 200 de rachete Patriot printr-un program comun la nivel Alianței, iar costul estimat pentru cumpărarea acestora este de peste un miliard de euro, fără TVA, preţ în care sunt incluse piese de schimb şi servicii conexe. Citește mai mult
În cazul unei victorii a Rusiei în Ucraina, există un "risc real" ca preşedintele rus Vladimir Putin să nu se oprească aici, a avertizat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles Citește mai mult
Dacă se aşteaptă să câştige următoarea cursă a înarmărilor, SUA se înşală, a declarat ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov în remarci publicate miercuri, în care nu a exclus un posibil conflict militar între Rusia şi NATO. Citește mai mult
NATO analizează o creştere pe baze permanente a numărului de trupe în Balcanii de Vest pentru a menţine tensiunile sub control, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de Reuters. Citește mai mult
Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune că în războiul declanșat de Hamas, Israel se apără pentru că și-a construit o armată puternică, iar SUA nu pot lupta în locul Israelului. Prin urmare, nicio țară membră NATO nu trebuie să se bazeze pe altcineva în caz că este atacată Citește mai mult
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat pe pagina sa de Facebook declarațiile președintelui Klaus Iohannis legate de posibila cădere a unor bucăți dintr-o dronă lansată de Rusia asupra Ucrainei, pe teritoriul României. Citește mai mult
Ministerul britanic al Apărării sugerează în evaluarea de vineri dimineață că Rusia a început să atace portul ucrainean Izmail de pe Dunăre pentru că „și-a dezvoltat apetitul pentru risc în ceea ce privește efectuarea de atacuri în apropierea teritoriului NATO". Citește mai mult
Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial deoarece ar însemna că alianţa nord-atlantică este în război cu Rusia, a declarat vineri la postul public de radio premierul ungar Viktor Orban Citește mai mult
NATO a cerut Federaţiei Ruse în comunicatul summitului aliaţilor de la Vilnius difuzat marţi să-şi retragă toate trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, staţionate fără consimţământul Chişinăului în regiunea transnistreană Citește mai mult
NATO susţine dreptul Republicii Moldova de a decide asupra viitorului său şi asupra politicii sale externe, a subliniat luni, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Citește mai mult
NATO va monitoriza spațiul aerian al Republicii Moldova în timp ce peste patruzeci de lideri europeni se vor reuni la un summit în apropierea graniței cu Ucraina, unde își vor reafirma sprijinul pentru această țară, în timp ce Kievul pregătește o contraofensivă la invazia rusă, transmite agenția Reuters Citește mai mult
Trupele NATO au securizat primăria din Zvecan, în Kosovo, iar alianţa va trimite mai mulţi soldaţi în regiune, la o zi după ce 30 de militari NATO şi 52 de protestatari au fost răniţi în confruntări. Citește mai mult
Mircea Geoană a încercat să facă un prognostic despre sfârșitul războiului din Ucraina, dar nu a fost deloc simplu. Aliații nu sunt siguri pe momentul când agresiunea rusă va înceta. Citește mai mult
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat joi NATO să nu pună la dispoziţia Ucrainei avioane de luptă şi să le asigure întreţinerea în Polonia, spunând că acest lucru ar echivala cu a intra în război direct împotriva Rusiei Citește mai mult
Republica Moldova nu intenționează să discute varianta unei eventuale aderări a țării la NATO, a declarat președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Citește mai mult