Se poartă negocieri tensionate între partide, înaintea votului pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Iniţierea moţiunii a fost semnată de 254 de parlamentari. Citește mai mult
Obișnuit să fie bătaia de joc cotidiană a celor ce ne guvernează, românul îi dă înainte, impasibil, cu hazul de necaz și, din când în când, își ia revanșa, luându-i și el la mișto pe politicieni, fie la vot, fie la un grătar în spatele blocului, fie anonim, pe rețelele de socializare. Citește mai mult
Social-democraţii au anunțat faptul că vor depune miercuri la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Citește mai mult
Demiterea guvernului Orban pare să fie bomboana de pe coliva PSD, strategia liberalo – prezidențială de a se ajunge la anticipate având ca efect ruperea partidului și revolta unei părți consistente din organizațiile din teritoriu. După ce Klaus Iohannis a dat de înțeles că moțiunea a fost de fapt un instrument acceptat și urmărit întru... Citește mai mult
Proiectul de lege privind declararea zilei de 15 martie ca “Zi a comunităţii maghiare” a fost retras marţi de pe ordinea de zi a plenului Senatului, acesta fiind una dintre temele incluse pe lista de condiții ale UDMR pentru ca parlamentarii formațiunii să voteze moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Grindeanu. Până una –... Citește mai mult