in , ,

Senzațional, neamule! Dan Diaconescu, nevoit să se reprofileze – FOTO

După ce a fost eliberat condiționat din închisoare, îndrăgitul om de televiziune, Dan Diaconescu, are interdicție câțiva ani să mai apară în presă și de aceea a fost nevoit să se reprofileze.

Și-a construit o seră în curtea casei părintești de la Caracal și se ocupă cu producția de legume și flori pe care le aduce cu celebrul său Rolls Royce alb, în piețele bucureștene.

Munca cu sapa și hârlețul l-a uscat ca pe o stafida însă domnu´Dan e fericit că, prestând activități cinstite, poate pune liniștit capul pe pernă. Culmea este că și-a păstrat același obicei ca atunci când era vedetă nocturnă și doarme tot în timpul zilei pentru că noaptea să meargă la treabă, printre răzoare.

Zilele trecute a fost surprins la Obor făcând reclamă, cu aceeași dantura irezistibilă, unor buchetele de flori sădite și îngrijite de mâna lui.

„Senzațional, neamule! Anunțați-vă vecinii, prietenii și rudele pentru că nici nu știți ce pierdeți! Avem pentru amărâți garoafe și petunii la numai 2 lei firu´ și avem trandafiri canadieni la 125 euro petala pentru ciocoii care au jecmănit tărișoara și încă nu au ajuns la mititica”, țipa domnu´ Dan cât îl țineau bojogii.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Piețele se redeschid, iar restricțiile în perioada votării vor fi relaxate

Oana Zăvoranu, sex la 200 km/oră, într-o Tesla fără şofer – FOTO