În replică, directorul Marius Dan Siiulescu a declarat că salariul său „e public și e conform legislației în vigoare”, potrivit Digi24. Întrebat dacă salariul nu e mare, el a răspuns: „Depinde cum priviți. Gândiți-vă că gestionăm peste 4,3 mil de hectare de pădure. Nu numai suprafață de pădure, fondul forestier al statului, cât și alte proprietăți private, peste 1.2 milioane de hectare. Este o regie cu peste 14.000 de angajați. Responsabilitățile și problemele sunt multiple”.
Cu o zi înainte, ministrul Mediului a afirmat că la Romsilva salariile sunt prea mari pentru rezultatele instituției și a oferit ca exemplu salariul directorului general Siiulescu. Tot Fechet a dezvăluit public, în urmă cu o săptămână, că, la pensionare, un fost angajat a primit o primă de 100.000 de euro.
Miercuri, Mircea Fechet s-a întâlnit cu conducerea Romsilva și a anunțat că nu vor mai fi acordate bonusuri, iar Direcții Silvice care nu și-au făcut treaba și au ieșit în pierdere anul trecut vor fi desființate.
„Anul 2024 a fost un an prost pentru Regie și a fost al treilea an prost, nu primul an. Mă refer în primul rând la cifrele economice, mă refer la rata profitului, mă refer la cheltuielile Regiei și la modul în care această instituție este administrată. Primul lucru pe care doresc să-l rezolvăm este legat de oprirea tuturor cheltuielilor nejustificate, fie că ne referim la prime, bonificații, premii de pensionare sau cu alte ocazii. Am dispus astăzi (n.r conducerea) să discute cu reprezentanții sindicatelor și să se asigure că astfel de sume nu se vor plăti în anul 2025 și nici în viitor”, a declarat Mircea Fechet.
El a dat vina pentru „anul prost” de la Romsilva direct pe conducerea instituției. „Dezastrul de la Romsilva se datorează în principal managementului. Tocmai din acest motiv, procesul de reorganizare va începe tot cu managementul. În timp ce discutăm, prin țară, prin diferite Ocoale Silvice se fac tot soiul de liste negre cu pădurari care ar trebui dați afară, cu alte tipuri de angajați, poate muncitori necalificați. Ori eu cred că va trebui să ne asigurăm că luăm toate măsurile necesare la nivelul managementului Regiei”.
La rândul său, directorul Romsilva a precizat că a început discuțiile cu sindicatul pentru renegocierea contractului colectiv de muncă. „În 2025, toate bonusurile, în afară de tichetele de masă, prime de pensionare sunt suspendate”, a precizat Siiulescu.
Câți angajați are Romsilva
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva funcționează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Instituția are ca scop „gospodărirea durabilă și unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice și ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a statului, în vederea creșterii contribuției pădurilor la îmbunătățirea condițiilor de mediu și la asigurarea economiei naționale cu lemn, cu alte produse ale pădurii și cu servicii specifice silvice, precum și coordonarea și implementarea programului național de ameliorare genetica a cabalinelor, promovarea pe plan național și internațional, a exemplarelor de cabaline valoroase din hergheliile regiei, prin organizarea de competiții sportive, târguri și expoziții”.
La înființarea sa, în anul 1991, Romsilva avea 46.472 de angajați, administra circa 6,3 milioane hectare fond forestier, în timp ce, la finalul anului 2023, erau angajate 14.189 de persoane și administra 3,12 milioane hectare proprietatea publică a statului, potrivit Agerpres.
Miercuri, diretorul a precizat că numărul de angajați a scăzut cu 8.000 în ultimii 8 ani. „Din punctul meu de vedere, nu este o o cifră foarte mare. Vom ieși și vom face public exact numărul de Direcții pe noua structură care va funcționa”, a afirmat Siiulescu.
Potrivit datelor RNP-Romsilva, instituția a înregistrat, în perioada 2019 – 2023, un profit brut cumulat de 792,65 milioane lei, din care 716,71 milioane lei au mers către bugetul de stat.
Romsilva asigura servicii silvice pentru alte circa 1,2 milioane de hectare fond forestier aflate în alte forme de proprietate. În plus, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale și 16 herghelii și depozite de armăsari.