- Jurnalista Alexandra Șerban, care a realizat analiza, publică paginile din lucrare evidențiate cu roșu acolo unde sunt pasajele plagiate.
- Publicația susține că Lucian Pahonțu nu a dorit să comenteze. De la începutul scandalului șeful SPP a avut o singură poziție publică în care a spus că „afirmațiile care mă vizează sunt neadevărate și lipsite de fundament”.
Despre lucrarea de doctorat a lui Lucian Pahonțu s-a relatat de-a lungul anilor. După cele mai recente dezvăluiri Recorder și Snoop, chiar marți jurnalista Sidonia Bogdan a citat în Libertatea pasaje din lucrarea de doctorat a șefului SPP. Un istoric intervievat a spus că lucrarea lui Lucian Pahonțu este „în registrul mentalității lui Nicolae Ceaușescu, în care revoluționarii erau catalogați drept huligani”.
Regulamentul Trupelor de Securitate „distribuit în 13 pagini”
Recorder susține că acestă lucrare de diplomă este plagiată mai mult de 30%. Ziarista Alexandra Șerban, care semnează articolul și care a publicat și prima investigație, spune că a folosit metode de reporter și nu un soft antiplagiat.
Potrivit publicației, Lucian Pahonțu a copiat inclusiv dintr-un vechi document al Securității: „Unul dintre documentele identificate de Recorder este Regulamentul Trupelor de Securitate, publicat în anul 1976”.
Regulamentul Trupelor de Securitate „nu apare în Bibliografia lucrării de doctorat. De aici am identificat 210 rânduri identice, distribuite în 13 pagini”, susține jurnalista Alexandra Șerban.
„Lucrarea actualului șef al SPP conține numeroase fragmente identice cu acest document, fără să fie menționată sursa în notele de subsol”.
„Pahonțu este și autorul unei cărți cu titlul „Terorism și destabilizare”, apărută tot în 2003, la editura Bioterra. Cartea conține o parte din lucrarea de doctorat, dar și o serie de comentarii despre evenimente din anii ‘90.
În ea, șeful SPP deplânge disoluția Miliției și a Securității și ironizează victimele Mineriadei din 1991”, scrie Recorder.
Din 175 de pagini utile, a plagiat 52 de pagini
Recorder spune că lucrarea lui Pahonțu se intitulează „Tactici folosite pentru paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită” și are 205 pagini, dar din care „exceptând paginile tehnice și anexele, conținutul tezei reprezintă 175 de pagini”.
„Am constatat că citarea nu respectă normele de redactare academică: în multe cazuri, lucrarea nu citează alte surse folosind ghilimelele, ci diverse formatări ale textului (bold). Însă tot prin îngroșarea textului sunt subliniate și anumite idei sau concepte pe care autorul dorește să le evidențieze”, susține Recorder.
„Atunci când notele bibliografice există, ele nu conduc de fiecare dată la textul sau la ideea indicată de Lucian Pahonțu în teză. În alte cazuri, notele bibliografice conțin erori flagrante, cum ar fi confundarea numelui unui autor cu titlul cărții”.
Recorder scrie că a solicitat opinia șefului SPP Lucian Pahonțu, însă nu a primit-o.
Profesor: Citarea corectă se folosea din secolul XVI
Publicația a discutat cu prof. univ. dr. Marian Popescu, fondatorul și directorul Centrului pentru Integritate Academică (CARFIA) al Universității din București. Popescu a declarat:
„Chestiunea cu ghilimelele e străveche. A fost la noi argumentul cel mai invocat, și anume că: «Atunci când mi-am susținut doctoratul, nu exista chestiunea cu ghilimelele». Deși asta se învață când te alfabetizezi. Asta este modalitatea cea mai puerilă, ipocrită de a te apăra. Folosirea ghilimelelor în scopul citării unei idei, a unui paragraf care aparțin altcuiva este inclusă și în legea dreptului de autor, din 1956. Numai că, ceea ce nu știe multă lume, este că modul corect al citării era recomandat și practicat încă din secolul XVI”.
