in

Raed Arafat, sfaturi pentru Crăciunul în familie: Staţi cu mască, iar la masă deschideţi geamurile, chiar dacă e frig

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, insistă pe ideea că în perioada Sărbătorilor nu sunt recomandate vizitele, nici măcar din partea membrilor familiei cu care nu se locuieşte în mod constant. A oferit însă sfaturi în cazul în care românii primesc totuşi musafiri.

Întrebat cum pot românii să minimizeze riscurile de Crăciun, când se vor afla în aceeași casă cu rude și prieteni, Raed Arafat a spus că trebuie să fie încăperi aerisite, oamenii distanțați și cu mască, dar cel mai bine astfel de întâlniri ar trebui evitate.

Ce trebuie să faci de Crăciun, la masa în familie

„Să deschidă geamurile, va fi frig, bineînțeles, dar să deschidă geamurile, să aerisească. Dacă vin oameni din altă casă, cu care nu stai de regulă, cu excepția momentului în care se mănâncă și unde trebuie totuși să se păstreze o distanță, purtarea măștii, care știu că este foarte greu, poate unii spun că exagerăm cu aceste recomandări, dar sunt recomandări care au fost menționate inclusiv de OMS. Adică dacă cu o persoană cu care nu stai, în marea parte a timpului trebuie să ai mască, cu excepția momentului în care mănânci și trebuie să fie aerisire foarte – foarte bună în încăperile în care se stă (…)

Dar rămâne recomandarea să nu existe astfel de întâlniri, pentru că astfel de întâlniri pot expune și persoanele în vârstă, pot expune și persoanele apropiate și pot să ducă o parte din aceste persoane în spitale și poate chiar în stare foarte gravă”, a spus Arafat.

Arafat le recomandă românilor să nu se pună cu virusul

„Să nu ne punem cu virusul, că noi suntem mai tari decât el, că nu se pune situația în acest mod. Trebuie să înțelegem această situație, nu avem altfel de controla decât prin măsurile de distanțare, limitarea contactului, limitarea mobilității și bineînțeles purtarea măștii când suntem în preajma persoanelor cu care nu stăm, în interior și în exterior”, a mai spus Arafat.

Acesta a fost întrebat dacă, eventual ar trebui să mâncăm pe rând. „Și asta este o soluție, dacă vreți să o propuneți”, a răspuns șeful DSU.

What do you think?

Written by admin

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Lista completă a miniștrilor din Guvernul Florin Cîțu

Eduard-Novak1

El e ROMÂNUL propus de maghiari la șefia Ministerului Tineretului și Sportului! Galerie Foto