După ce ştirea posibilei morți a prințului consort Phillip, soțul reginei Marii Britanii, a început să se răspândească încă din 20 martie, conform unor surse extrem de apropiate de Buckingham Palace, opinia publică a a vut azi ocazia să se convingă de contrariu, ”mulțumită” unui incident regretabil.
Astfel, protestatarii Black Lives Matter l-au târât pe prințul Phillip pe cheiurile Tamisei și l-au aruncat în apă, după ce l-au confundat cu o statuie a unui nobil britanic rasist, negustor de sclavi.
Deși au realizat eroarea și au intervenit la timp pentru a-i salva viața reprezentantului Casei regale, protestatarii spun că, oricum, rasismul prințului era cunoscut de ani de zile, iar incidentul i se datorează într-o anumită măsură, de vreme ce a decis să își petreacă timpul înțepenit pe maul Tamisei în condițiile în care cei mai mulți britanici au presupus că a murit.
„Normal că l-am confundat cu una dintre statuile negustorilor de sclavi. Ce căuta să mediteze de nebun pe malul gârlii când pentru el, probabil, cel mai potrivit ar fi fost să stea expus într-un muzeu sau, eventual cu o placă atașată la picioare, în care să i se explice publicului cât este de bigot”, au declarat liderii manifestanților.