Conform informațiilor obținute pe surse, pentru funcția de ministru al Apărării este luat în calcul diplomatul Mihnea Motoc.
Mihnea Motoc are 60 de ani, este licenţiat în Drept şi are mai multe mandate de ambasador (ONU, Uniunea Europeană, Olanda). A fost fost ministru al Apărării în guvernul Cioloş.

La Ministerul Afacerilor Externe este vehiculat numele lui Luca Niculescu, în prezent secretar de stat în MAE și coordonator național pentru procesul de aderare la OCDE.
Are 55 de ani, de profesie jurnalist, redactor-şef RFI România. A fost ambasador al României în Franţa.

La Ministerul Educației, una dintre variantele analizate este Valentin-Sorin Costreie.
Începând din 17 noiembrie 2025, Sorin Costreie (n. 1971) este consilier prezidențial pentru educație şi cercetare.

Pentru portofoliul Finanțelor este menționat Alexandru Nazare.

În ceea ce privește Ministerul Sănătății, sursele indică numele medicului Cătălin Cîrstoiu drept una dintre opțiunile aflate în discuție.

Pentru Ministerul Dezvoltării sunt vehiculate două variante: Șerban Țigănaș și Bogdan Cristea.
Bogdan-Florin Cristea este absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul arhitecturii și urbanismului. După absolvire, a lucrat în domeniul privat timp de 20 de ani, iar în ultimii 5 ani a condus servicii și direcții din domeniul urbanismului și al achizițiilor din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB).

La Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (Fonduri Europene), sursele îl indică pe Dragoș Pîslaru, în timp ce pentru Ministerul Justiției este vehiculat numele lui Cosmin Filatov.
Cosmin Soare-Filatov a fost numit de Președintele României în funcția de Consilier Prezidențial pe probleme constituționale începând cu data de 1 noiembrie 2025.

Până în acest moment, niciuna dintre propuneri nu a fost confirmată oficial, iar negocierile dintre partidele implicate continuă.
Președintele Nicușor Dan este așteptat să nominalizeze un nou premier, după mai multe zile de consultări cu partidele parlamentare. Potrivit unor surse politice, Eugen Tomac ar putea fi desemnat pentru această funcție. Anunțul va fi făcut de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00.
Lista finală a miniștrilor urmează să fie stabilită în perioada următoare, în funcție de acordul politic și de structura viitorului cabinet.











