in

Meteo: Cod galben de ninsori

Meteorologii au emis luni o avertizare Cod galben de ninsori în sud-estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, în vigoare de la ora 15.00 până la ora 23.00. De altfel, în Dobrogea se anunță până marți la prânz ninsori, vânt și vreme deosebit de rece.

Luni, începând de la ora 15.00 până la ora 23.00, în estul și sud-estul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp.

Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze în general de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Pe arii restrânse, ninsori slabe, vor fi și în sudul Moldovei și în restul Munteniei. Pe litoral precipitațiile vor fi mixte.

De luni seară până marți la ora 12.00 în Dobrogea va fi în vigoare o informare meteo, care anunță ninsori și depunerea unui strat nou de zăpadă. Local vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general între 45 și 50 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și al dimineților, când vor predomina temperaturile negative.

Prognoză specială pentru Bucureşti

În intervalul luni ora 15.00 – 23.00, vremea va fi închisă și rece. Trecător va mai ninge slab și este posibil să se mai depună 1…2 cm de zăpadă.

Vântul va sufla în general slab. Ziua temperatura se va situa în jurul valorii de 1 grad, apoi va începe să scadă până spre -1…-2 grade.

Începând de luni ora 23.00 până marți ora 12.00, vremea va fi rece.

Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului va scădea de la – 2…-1 grad la începutul inervalului până spre -3…-4 grade în orele dimineții, apoi va urca ușor, astfel încât după-amiaza se va situa în jurul valorii de 0 grade.

What do you think?

Written by admin

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Teleshopping cu sfintele moaşte, un nou proiect de marketing pentru Patriarhie!

agisilaos

Marinar român, răpit de pirați în Golful Guineei