Un medic dentist, care a studiat la Facultatea de Stomatologie a Universității Carol Davila, stabilindu-se ulterior în Mechelen, Belgia, o desființează pe creatoarea de modă Dana Budeanu printr-o postare pe pagina sa de socializare.
Ana Cichirea o numește pe Dana Budeanu ”un nimeni mediocru” care îți păcălește auditoriul, bazându-se pe naivitatea acestuia. Iată mai jos și postarea cu pricina:
”Dragă salvatoare de generații.
Am zis că nu-ți mai scriu, dar m-am răzgândit. De ce m-ai blocat pe Fb după prima scrisoare? De ce te-ai supărat așa de tare? Tu chiar iei totul în serios? E doar o joacă, un pamflet, cum îți place ție. În fine…sper ca această scrisoare să te găsească sănătoasă, la modul general vorbind. My diăr din cauza ta a trebuit să socotesc în uichend și nu-mi place să fac asta.Dar pentru că spui într-una din postări că ai milioane și milioane de vizualizări, de like-uri și un public atât de numeros și de smart, m-ai făcut puțin curioasă și am sacrificat din timpul meu să cercetez pe subiect. Mă știi doar că sunt greu de păcălit. M-am tot întrebat în anii de școală de ce trebuie să învăț atâta matematică, cu ce folos. Uite că sunt momente în viață când unu plus unu nu fac chiar doi și calculele trebuie atent supravegheate, mai ales dacă sunt făcute de tine. Ecuația e simplă…
Pe Youtube ai 228.000 de abonați și 223 video-uri într-un an de zile.223 ÎNTR-UN AN !!! Statistic vorbind ai urcat un video la o zi și jumătate. Mă opresc la luna noiembrie a acestui an. Dacă mă uit pe canalul tău de youtube ai postat în această lună cel puțin 12 video-uri (și luna nu s-a încheiat) dintre care cea mai proastă audiență o au cele cu “ior aplicheișăn”. Îți cam plictisești fanii cu aplicația aia. Când le-ai spus că trebuie să plătească au fugit de tot. Dar să revenim la like-urile nostre. Niciun video nu are un număr de vizualizări măcar egal cu numărul tău de abonați. Pe youtube te urmăresc în mod constant o medie de 100k și sunt chiar sub 100k fani loiali din cei 228k ( adică nici jumate) care îți urmăresc toate rubricile. Cu stilul nu prea le place, mai mult prin mahala cască gura. Ridici audiența din când în când cu niște mesaje absolut odioase, adică cu circ de doi bani. Altfel cum? M-am mai liniștit oricum. Credeam că sunt mai mulți cei care te aplaudă.
Pe Instagram doar în luna noiembrie, până în acest moment, ai peste 330 de postări, cu o medie de 15 postări pe zi. 15 POSTĂRI PE ZI! Nici aici nu stai mai bine la fidelitatea publicului. La un număr de 371k de urmăritori, cu 330 DE POSTĂRI în nici o lună, numărul de 1.3 milioane de vizualizări mă face să înțeleg că și pe Instagram ai un număr de câteva mii, până în 10K, care real te ascultă și te urmăresc în mod constant și tot ei dau like la tot ce postezi. Restul nu prea te bagă în seamă. S-a plictisit lumea de aceleași pamflete, aceleași cârpițe, aceleași mizerii, copy-paste, minciuni și alte “adevăruri absolute”.
La Facebook deja mi-am pierdut răbdarea. Am aruncat un ochi repede și am văzut că media like-urilor este undeva tot pe la 2 mii de postare, postările fiind la fel de multe ZILNIC. Sunt și o grămadă de postări cu 4-5 sute de aprecieri, ca începătorii. Doar câteva postări depășesc 4-5 mii unde se ating corzi sensibile precum Crăciun, Draga Olteanu Matei, bătrâni etc. În rest e liniște.
Mai diăr, ai dreptate. Un like plus un like plus un like, plus sute de like-uri zilnic, pentru că postezi într-un mod obsesivo-convulsiv, fac mai multe milioane. Doar că milioanele tale, făcute în felul ăsta, nu valorează nimic. Milioanele tale sunt mici mici și au altă dimensiune. S-a văzut și în campaniile electorale pe care le-ai condus online că nu ai avut nimic de spus, nu te ascultă nimeni. Le-ai păcălit doar pe ele că vocea ta contează și ele te-au crezut. Vocea ta nu contează, m-am lămurit și de data asta. Asta vrei tu să creadă oamenii, asta e mesajul pe care îl transmiți. Mesajul însă, ca de obicei, e o minciună, o manipulare ieftină. M-am convins încă o dată că ești doar o mediocră, care se poziționează singură pe o poziție superioară fără nicio justificare. Ești cu mult sub nivelul celor despre care vorbești în mod constant folosind un vocabular suburban. Dacă tu, în capul tău, chiar crezi că salvezi o generație plescăind în fața unei camere numai aberații, te sfătuiesc să te cauți. România nu este reprezentată de tine și nici de cei 100k de fani fideli. România are o populație de 19 MILIOANE, iar tu nu însemni nimic. Tu ești un nimeni. Si tu, un nimeni, nu ai niciun drept “să parlești” nimic despre persoanele publice care au făcut ceva pentru țara asta, așa cum e ea, care au spus că au fost testate pozitiv cu Covid-19. Ai folosit la adresa lor apelativele nenorociți, javre, nesimțiți, scursuri, animale, gunoaie, niște patetici.
Îți reamintesc o parte din persoanele publice testate pozitiv cu Covid-19 despre care tu afirmi că sunt zero în ceea ce fac, “niște săraci”. Adelina Pestrițu: prima româncă care a câștigat în 2019 celebrul premiu internațional “E! People’s Choice Awards” și a reprezentat țara noastră la Los Angeles alături de alte vedete internaționale. Adelina are un număr de peste 1.6 MILIOANE de urmăritori. Andrea Esca: cea mai longevivă prezentatoare de știri din România, declarată ani la rând cea mai bună prezentatoare de știri din România, cu o carieră de jurnalist de peste 20 de ani, face parte din echipa “CNN WORLD REPORT”, Andreea realizând transmisiuni în direct din Paris, Madrid, Helsinki, Varșovia și SUA. Simona Halep: jucătoare de tenis care a ocupat NUMĂRUL UNU MONDIAL în clasamentul WTA timp de 64 de saptămâni, desemnată jucătoarea anului 2018, a câștigat 20 de turnee fiind cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României. Și aș putea continua.
Pe aceste persoane TU “faci ceva” și TU “nu dai doi bani” . TU !!!! Nu noi, nu “TOȚI OAMENII” pentru că TU nu reprezinți România și tu nu vorbești în numele românilor. Românii nu îți permit așa ceva! Acești oameni au făcut performanță în domeniul lor, au reprezentat impecabil România la cel mai înalt nivel la care tu, Bittman și cei ca voi nu ați avut și nu veți avea niciodată acces. Voi vedeți-vă de cârpițe și de concertele plătite de la bugetul de stat, lăsați milioanele și pandemia.Voi nu existați. TU NU EXIȘTI! Tu nu poți păcăli la nesfâșit. Tu nu poți păcăli mai mult de 100k de naivi, milioane my ass!
Dă volumul mai încet și nu-mi mulțumi pentru calcule.I did it giăst for iu! Cu drag, un om !
P.S. Cu colecția “Love is blowjowing”cum merg vânzările?”