in ,

Medic fals, nemulțumit de banii luați a agresat și sechestrat două persoane în cabinet

Un medic din Argeș – care lucra fără drept – a fost reținut după ce a sechestrat două persoane în cabinet și le-a agresat, în urma unor neînțelegeri din cauza banilor.

Poliţiştii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal pentru lipsire de libertate, tâlhărie, lovire sau alte violențe și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități şi au reținut o femeie de 65 de ani, din Pitești.

Potrivit IPJ Argeș, din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 22 iulie a.c., în calitate de medic, după exercitarea unui act medical, femeia nu s-ar fi înțeles cu pacienta în privința onorariului, împrejurare în care ar fi încuiat-o, alături de persoana care o însoțea, în sala de aşteptare a cabinetului medical, timp de aproximativ 30 de minute, ulterior agresându-le fizic.

Pacienta și cealaltă persoană au reușit să plece din cabinet după intervenția unui martor, însă medicul ar fi refuzat să-i restituie pacientei rucsacul, în interiorul căruia avea mai multe bunuri.

Totodată, din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că femeia a exercitat profesia de medic fără drept, neavând avizat certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România.

Poliţiştii din Pitești au făcut, joi, o percheziție la sediul clinicii, în urma căreia au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

După administrarea probatoriului, „medicul” a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

What do you think?

Written by admin

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Veste bună! Prețuri mai mici la cazări de sărbători. Hotelierii au pregătit pachete speciale

Eroare fatală în spital: o pacientă cu COVID-19 a murit după ce a fost deconectată de la aparate