Deschiderea secțiilor de votare din Diaspora la primele ore ale dimineții a coincis și cu primele incidente electorale. Avertizați asupra faptului că românii din străinătatea vor vota, în marea lor majoritate cu USR, funcționarii liberali și pesediști ai circumscripțiilor au pus la cale tot felul de șicane pentru a le îngreuna acestora mobilizarea.
Astfel, potrivit USR Franța, la Paris funcționarii i-au reclamat pe românii care au venit să voteze că sunt emigranți ilegali, în timp ce la Nantes la cozi au apărut pesediști și peneliști deghizați în bișnițari, care se oferă să stea la coadă și să voteze în locul alegătorilor, contra unei sume de bani pe care, da data aceasta, nu le cer ci le oferă.
În Manchester – Maria Britanie, spun reprezentanții USR, zeci de rezidenți de etnie romă, care s-au prezentat la urne la primele ore ale dimineții, au primit buletine de vot deja ștampilate pe PNL, spunându-li-se că pot să le lase și așa, ”că merge”. Celor mai tupeiști dintre alegători li s-a oferit, totuși, și o ștampilă, că oricum votul, în aceste condiții, se anulează.
Mai mult decât atât, în Italia, în circumscripțiile din Toscana, Lombardia, Campania și Calabria, organizatorii au dotat secțiile de vot cu boxe imense, la care au pus manele, ca să alunge votanții, iar în Spania, la Madrid, au amenajat tarabe cu mici gratuiți la 10 de kilometri depărtare de orice secție de votare, chiflele și muștarul fiind incluse în preț.