Surpriza pe care românii au avut-o la vederea preotului în misiune s-a transformat în scurt timp în disperare, la momentul la care, ulterior slujbei sumare finalizate cu tradiţionalul botez şi la fel de tradiţionala mână întinsă după ”contravaloarea serviciilor”, familiei i s-a cerut să achite şi biletele de avion ale clericului plus costurile a două nopţi de cazare.
”Anul ăsta am ales să plecăm de Sărbători din România pentru a ne putea odihni cu adevărat preţ de două – trei săptămâni. Am scăpat de petarde, am scăpat de Hruşcă, am scăpat de ursari, capre şi colindători care-ţi vârau sorcova pe vizor, dar evident că n-am putut scăpa de ochiul ager şi de mâna lungă a slujitorilor B.O.R. La anul, ne-am hotărât, plătim cât face şi petrecem Sărbătorile în baza militară americană de la Kogălniceanu. Dacă trece popa şi de santinele, şi de sârma ghimpată şi de gardurile electrice, nu ne mai rămâne decât să emigrăm în Coreea de Nord!”, au declarat românii jefuiţi pe plaja din Zanzibar.