Efectul acestei decizii este estimat la aproximativ 60% pe lună.
Măsura se aplică magistraților aflați în activitate în perioada în care a funcționat fosta Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, dacă aceștia îndeplineau condițiile de vechime și grad profesional.
Inițial, de acest spor au beneficiat procurorii care instrumentau dosarele cu magistrați din cadrul fostei SIIJ. Ulterior, dreptul a fost extins și către judecătorii care analizau cauze ale secției speciale, iar acum decizia Înaltei Curți vizează toți magistrații care îndeplinesc criteriile stabilite.
Decizia este definitivă, iar impactul bugetar ar putea fi semnificativ, în condițiile în care plata ar urma să includă și diferențe salariale retroactive, calculate începând din octombrie 2018, pentru aproximativ 1.000 de judecători, potrivit estimărilor apărute în presă.
Numărul exact al beneficiarilor și suma totală urmează însă să fie clarificate în aplicare.











