Chiar dacă în zilele noastre poți găsi rezolvare la o grămadă de probleme doar apăsând pe un buton al calculatorului, încă mai există miliarde de pământeni care apelează la ritualuri neschimbate din copilăria lui Decebal.
Printre cele mai ciudate și totodată hazlii proceduri de preasfintire trebuie să amintim și stilul inconfundabil al părintelui Pafnutie. Înainte de a îmbracă staiele bisericești, acesta a lucrat, ani buni, la o spălătorie auto din Făurei unde a deprins o măiestrie ieșită din comun de a se juca cu apa. Iar asta îi folosește cu prisosință, astăzi, când intra în contact cu enoriașii.
Cu toate că îi plesnește cu aghiazmă peste ochi de te și miri cum de nu le sar pupilele din cap, la el este coada tot timpul. Zilnic, mii de necăjiți așteaptă cu fruntea plecata să-i pălească părintele în ochi, fiind asigurați că astfel vor scapă de impotenta, pesta porcina și datorii bancare.
“Are popa o meserie-n el de zici că e dracu´gol. Pai, o livada de 5 hectare o stropește cu apa dintr-o singura mana, în mai puțin de juma de ora. Îl cheamă și aia din București să le spele blocurile de sticla, acolo unde nu se pot urca cu scara să spele ferestrele”, povestește un credincios care tocmai a ieșit de la slujba, frecandu-se la ochi.
https://www.facebook.com/NouaOrdineMondiala666/videos/2347367405548129/