Ascunzându-se în Rusia de pedeapsa cu închisoarea primită în R. Moldova pentru rolul său în furtul miliardului, din 2024, Șor a anunțat în decembrie 2025 că își încheie „proiectele sociale” din R. Moldova și își retrage sprijinul pentru aleșii locali asociați cu el., transmite Europa Liberă Moldova.
Cine sunt Ansarov și Iacobceac
Vicepreședinte al Congresului Azerilor din Moldova, Ramiz Ansarov a candidat la parlamentarele din 2025 pe lista Partidului „Inima Moldovei”, condus de fosta guvernatoare a Găgăuziei, Irina Vlah.
Formațiunea făcea parte din Blocul „Patriotic” al opoziției pro-ruse, dar a fost exclusă din cursa pentru parlamentare în ultimul moment, pentru suspiciuni de finanțare ilegală și corupere a alegătorilor prin intermediul rețelelor lui Șor.
Înainte de a-și începe propria carieră politică, Ansarov, de formație jurist, a fost polițist de frontieră. A fost demis din funcție, în 2018, pentru prejudicierea imaginii țării și a instituției, după ce a fost acuzat că ar fi luat un parfum dintr-un magazin fără să-l plătească, în timp ce se afla într-o deplasare de serviciu, în Ungaria.
Iacobceac, care este președintă a organizației teritoriale Taraclia a Partidului Socialiștilor, a fost, din 2015, primăriță a satului învecinat, Novosiolovca.
În iunie 2024, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că Iacobceac a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, după ce și-a angajat mama directoare la Casa de Cultură din localitate.
Și partidul de guvernământ PAS a avut candidați la funcțiile de primari în Orhei și Taraclia, dar aceștia au pierdut în primul tur, din 17 mai, în ambele orașe.











