Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aşteptată să decidă joi dacă procesul pe fond în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi, acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, poate începe. Citește mai mult
Fostul premier Victor Ponta ia în calcul formarea unui nou partid politic, care să adune voturi atât din rândul electoratului PSD, cât mai ales din zona suveranistă. Astfel, Victor Ponta ar putea fi din nou decisiv pentru Nicușor Dan în perspectiva anului 2028. Citește mai mult
Un mesaj recent al președintelui Nicușor Dan, optimist în privința trecerii la moneda euro, a fost dublat marți seară de Călin Georgescu, care a spus, într-un mesaj pe Facebook: „Renunți la leu, renunți la suveranitate”. Citește mai mult
Fostul premier Victor Ponta a anunțat că va înființa un nou partid politic cu care intenționează să participe la următoarele alegeri parlamentare. Deputatul susține că formațiunea nu va împărți electoratul suveranist și spune că obiectivul său este reunirea alegătorilor cu orientări social-democrate, liberale sau conservatoare Citește mai mult
Flavia Boghiu, fost viceprimar al Braşovului în mandatul trecut din partea USR, a anunţat, luni, că a fost achitată definitiv în dosarul de corupţie în care fusese judecată. Citește mai mult
În ultimele două săptămâni au avut loc discuții politice care nu au apărut în spațiul public pentru formarea unui nou guvern, iar una dintre variantele luate în calcul de președintele Dan este un guvern tehnocrat, a spus prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu. Citește mai mult
Diana Șoșoacă a invocat cinci motive pentru care care cere suspendarea hotărârii PE, dar toate au fost respinse de vicepreședintele Tribunalului UE, Savvas Papasavvas, ca neîntemeiate. Parlamentul European a hotărât, pe 28 aprilie 2026, ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșooacă, la cererea autorităților române, pentru o serie de fapte presupus penale, comise în perioada 2021-2025.... Citește mai mult
Procuratura Anticorupție din Republica Moldova l-a trimis în judecată pe Ilan Șor într-un nou dosar privind frauda de la Banca de Economii. Procurorii îl acuză că ar fi organizat o schemă prin care ar fi fost delapidați 100 de milioane de dolari din activele instituției bancare. Citește mai mult
Curtea de Apel București, condusă de Liana Arsenie, o loială a Liei Savonea, a suspendat joi șase hotărâri ale Guvernului Bolojan la cererea PSD. E vorba despre hotărâri date săptămâna trecută în domenii diverse, printre care se numără și protecția persoanelor cu handicap. Este încă un episod din lungul șir al deciziilor în justiție împotriva guvernului Bolojan și a PNL, condus tot de Ilie Bolojan. Citește mai mult
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a declarat că unirea cu România nu poate fi privită ca o alternativă la integrarea europeană și nici încadrată într-un „plan B”, deoarece obiectivul principal al Guvernului de la Chișinău rămâne aderarea țării la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2028. Citește mai mult
Vicepremierul Oana Gheorghiu susţine că 10 persoane cumulează 47 de funcţii în 16 companii diferite din domeniul energiei, precizând că acest sector este unul sensibil, întrucât preţul energiei loveşte direct în economie şi în bugetul fiecărei familii. Citește mai mult
O persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital, în urma unui accident produs, joi, între două autovehicule pe bulevardul Iuliu Maniu, informează Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei. Citește mai mult
Ministrul Dragoș Pîslaru a explicat, într-un comunicat publicat pe pagina Ministerului Fondurilor Europene, de ce locuiește într-o casă de protocol de la RAAPPS deși a avut două proprietăți în București. Citește mai mult
Prim-ministrul moldovean Vasile Tofan efectuează joi o vizită oficială la Bucureşti, urmând să fie primit de preşedintele Nicuşor Dan şi să aibă discuţii cu premierul interimar Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Citește mai mult
Ionuț Silviu Găgeanu, membru al PNL și lider al organizației de tineret din Păușești-Măglași, județul Vâlcea, a publicat un comentariu în care îndeamnă la violență împotriva liderului PSD, Sorin Grindeanu, la cea mai recentă postare de pe Facebook a premierului interimar Ilie Bolojan. Citește mai mult
Premierul interimar Ilie Bolojan a susţinut marţi declaraţii de presă la finalul şedinţei de Guvern, referitor la greva din sistemul de Sănătate. Citește mai mult
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, respinge acuzațiile formulate de autoritățile române potrivit cărora drone rusești ar fi încălcat spațiul aerian al României. Ea califică aceste acuzații drept „nefondate”. Citește mai mult
Președintele Nicușor Dan i-a trimis în Statele Unite pe consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca, și pe șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, pentru discuții cu reprezentanți ai administrației americane și ai Congresului privind securitatea la Marea Neagră și recentele incidente provocate de drone rusești în spațiul aerian al României. Citește mai mult
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, susţine că este optimist că spre finalul lunii august, după data de 15, România va avea un guvern cu puteri depline, el precizând că majoritatea va fi formată în jurul PSD, dar fără PNL şi USR. Citește mai mult
Fostul ministru moldovean al Apărării, Anatol Șalaru, îi cere președintei Maia Sandu retragerea cetățeniei moldovenești lui Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR. Politicianul român prorus este prezentat alături de oficiali ai Kremlinului. Citește mai mult