Fostul președinte al Rusiei Dmitri Medvedev a vizitat, la începutul săptămânii, trupele din regiunea Orenburg. Evenimentul a fost promovat de presa de stat. Citește mai mult
Procuratura Generală de la Chișinău a anunțat, marți, că a finalizat investigațiile într-un nou dosar penal împotriva fostului președinte prorus Igor Dodon, în care acesta este acuzat că ar fi prejudiciat premeditat statul cu circa 12 milioane de dolari într-o afacere cu energie din Ucraina din 2008, pe când acesta ocupa funcția de ministru al Economiei. Citește mai mult
„Am fost asistenta personală a lui Plahotniuc timp de nouă luni, după care am fost avansată în funcția de coordonator PR, aia era perioada în care noi mai mult zburam decât mergeam. Era o perioadă foarte încărcată fizic, emoțional. Lucram până la trei dimineața și mai târziu. Era foarte multă lume la acea oră în... Citește mai mult
Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală în privința ex-președintelui Igor Dodon în dosarul denumit generic "Energocom".
Igor Dodon și avocații săi s-au prezentat în fața procurorilor din cadrul Procuraturii Generale, unde au fost informați despre finalizarea acțiunilor de urmărire penală, transmite Știri.md. Citește mai mult
Senatoarea Diana Șoșoacă a reacționat luni, 8 august, după ce Lucian Heiuș, șeful ANAF, a declarat că politicianul este executat silita pentru neplata unor datorii către stat. Citește mai mult
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a amintit, luni, de catastrofa de la Cernobîl şi a cerut noi sancţiuni împotriva Rusiei, în urma unor noi atacuri la centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată de ruşi, Citește mai mult
Liderul USR, Cătălin Drulă, precizează, marți, într-o postare pe Facebook, că România s-a împrumutat 5 miliarde de lei într-o singură zi „și nu e niciun semn că iresponsabilii de la guvernare s-ar opri”, acesta afirmând că „petrecerea pe pastile a PNL și PSD se va termina într-un singur fel, previzibil: la spitalul FMI, cu România pe aparate”. Citește mai mult
Pregătirile pentru nunta lui George Simion sunt în toi. Liderul AUR vrea să aibă mii de invitați la petrecerea care se anunță a fi unică în istoria politicii din România. Liderul AUR a primit deja donații substanțiale pentru petrecerea la care sunt invitați toți românii care vor să celebreze alături de el și de viitoarea sa soție. Citește mai mult
Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a afirmat, referindu-se la datoriile pe care senatorul Diana Şoşoacă le are la bugetul de stat, că aceasta are un comportament ca orice alt contribuabil rău platnic,că inventează duşmani şi lansează scenarii fanteziste că cineva are ceva cu dumneaei. Citește mai mult
Fostul premier al României, Adrian Năstase, se plânge că are o pensie foarte mică. Acesta a dat statul în judecată pentru recuperarea pensiei speciale.
Fostul șef al Guvernului, Adrian Năstase, un susținător al pensiilor speciale, spune că suma pe care o primește lunar este infimă. Citește mai mult
Viktor Orban a provocat un adevărat tsunami cu discursul rasist și anti UE susținut la Tușnad, în România. Au curs reacțiile interne și externe, președintele Iohannis a cerut explicații, partenerii de Coaliție ai UDMR au cerut explicații, s-a discutat chiar și de scoaterea de la guvernare a UDMR, dar liderii UDMR au refuzat să explice. Citește mai mult
Oleg Serebrian, vicepremierul Republicii Moldova responsabil de a reintegra Transnistria, a avertizat că Guvernul de la Chișinău ar putea fi târât în războiul de peste graniță chiar când Ucraina se pregătește să preia iar controlul asupra coastei sale de la Marea Neagră. Citește mai mult
Paris Hilton vine la Craiova, la festivalul IntenCity.
Lia Olguța Vasilescu, primarul orașului, a făcut marele anunț pentru fanii muzicii. Citește mai mult
Alertele zilnice cu bombă, în majoritatea cazurilor, provin din Rusia și Belarus. Anunțul a fost făcut de către premierul Natalia Gavrilița, la postul public de radio, transmite Realitatea.md. Citește mai mult
Partidul AUR a început să își trimită politicienii la școală, iar în acest sens a creat ”Academia AUR”, o ”școală politică a partidului, formată în vederea instruirii continue a cadrelor de partid”, după cum o definesc aceștia pe site-ul oficial. Citește mai mult
Guvernul interimar bulgar instalat în locul guvernului fostului premier Kiril Petkov demis prin moţiune de cenzură a recunoscut că acesta din urmă a trimis în secret Ucrainei arme şi muniţii, livrări efectuate prin Polonia, deşi oficial fostul guvern susţinuse că Bulgaria nu livrează arme Ucrainei din cauza opoziţiei Partidului Socialist, formaţiune considerată pro-rusă Citește mai mult
Fostul președinte al PSD, Adrian Năstase, a vorbit despre cum a decurs întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin pe care a avut-o pe vremea când era premier la României. Citește mai mult
Asupra zonei servicilor de informații planează de multe ori misterul însă salariile șefilor sunt publice iar potrivit declarațiilor de avere șefii SPP și STS au salarii mai mari decât cei de la SRI și SIE. Citește mai mult
Fostul șef de stat, Igor Dodon, critică planul Guvernului de atenuare a impactului crizei energetice. „Pentru Maia Sandu se vede că e mai simplu să lase oamenii să înghețe și să stea pe întuneric, decât să negocieze prețul la gaz și să aducă liniște în țară”, a declarat Dodon. Citește mai mult
După nici doi ani de mandat, parlamentarii români n-au motive să se plângă că le-a mers rău. Cei mai mulți au reușit să-și achite creditele, să-și cumpere mașini sau case, iar unii chiar să facă economii. Citește mai mult