Statele europene anunță noi măsuri de carantină împotriva coronavirusului. Germania va intra într-un lockdown parțial pe întreaga durată a lunii noiembrie, cu baruri și restaurante închise, însă școlile vor funcționa în continuare. Și Emmanuel Macron a anunțat că în Franța va fi instituită carantina generală.
Germania: Restricții în luna noiembrie
Germania impune o carantină de urgenţă, din 2 noiembrie, pentru a combate coronavirusul.
Noile restricţii care intră în vigoare de luni, 2 noiembrie: restaurantele şi barurile se vor închide, cu excepţii, evenimentele mari vor fi anulate din nou, călătoriile inutile sunt descurajate, hoteluri vor fi închise cu excepţia urgenţelor. Toţi cei care pot lucra de acasă ar trebui să facă acest lucru, iar angajatorii ar trebui să faciliteze o tranziţie către munca de acasă. Întâlnirile în public vor fi limitate la doar două gospodării de până la 10 persoane în total. Facilităţile de divertisment, precum teatre şi cinematografe vor fi închise, iar centrele publice de recreere, precum piscine, săli de sport şi saune vor fi închise.
În schimb, școlile şi grădiniţele vor rămâne deschise. Procesiunile religioase vor continua în condiţii de siguranţă .
Și în Franța școlile rămân deschise
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că începând de vineri va fi reinstituită carantina generală, în contextul numărului mare de cazuri de coronavirus, deşi şcolile vor rămâne deschise.
“Am decis că este nevoie ca începând de vineri să fie reinstituită carantina pe întreg teritoriul naţional. Şcolile vor rămâne deschise, munca va putea continua, centrele pentru vârstnici vor putea fi vizitate. La fel ca în primăvară, veţi putea ieşi din case pentru a merge la lucru, pentru a merge la medic, pentru a oferi asistenţă unui apropiat, pentru a merge la cursuri sau pentru a lua aer în apropiere de casă. Revenim la declaraţiile pentru părăsirea domiciliului. Barurile şi restaurantele rămân închise”, a declarat Emmanuel Macron.