Baba la Români: un horror din străbuni

De-ar vota cel mai fain personaj de basm, domnii ar alege Cosânzeana, iar doamnele Făt-Frumos; pentru că respondenţii ar fi tentaţi să spună poveşti. În realitate, vrăjitoarele şi zmeii dotaţi financiar surclasează personajele aşa-zis pozitive. Acum e cazul să intervenim noi lămuritor: cel mai mişto arhetip popular e baba. Rare istoriile fără ea şi absolut de poveste naraţiunile admirative. Statutul îi este acela de hârcă, maşteră, scorpie, adică în cazul babei băsmuitorii nu bat câmpii.

STUDIU DE CAZ CU BABA CATERINA

Deşi bănuim că, în viaţa reală, babele (inclusiv Ecaterina Andronescu) au fost cândva drăgălăşenii cu fundiţe, eposul folcloric exclude posibilitatea: babele s-au născut direct babe; iar asta, contradictoriu, le face extrem de longevive, mai ales dacă sunt şi soacre pe deasupra. Facem analiză pe caz deoarece, teoretic, copilaşii învaţă minunăţii din poveşti, cum ar fi respectul vizavi de babete. Să-l vedem noi pe ăla ajuns matur şi sărind vesel ca puricele potcovit când îi vine hârca, pardon soacra, în vizită pentru o lună! I-am zice să lase poveştile şi să se interneze urgent într-un spital de stat, soarta de acolo fiind, oricum, o feerie faţă de alternativă.

Dar mai bine-o dăm pe concret, prin vocea piosului povestitor cu bărdaca în mână, Creangă. Cunoaşteţi, cei cu BAC luat fără galbeni vârâţi în sutiene, istorisirea despre fata babei şi fata moşneagului. Ca o paranteză: moşii sunt mai mereu personaje exemplare – harnici, gospodari, buni familişti şi, evident, sub papucul babelor dictatoare. Ţinând cont că Creangă a fost moldovean, recunoaştem: la fabulaţii nu l-a întrecut nimeni. Nu depănăm toată polologhia acum; ori adormiţi, ori comutaţi pe povestitorul naţional Capatos. Pe scurt, ideea e aşa: moşul e bun şi are o fată tot bună, da’ bună rău. Faptul se explică prin evidenţa că-i doar o viitoare babă, nu una în timp real. Baba lui, hârca dracului, e o hoaşcă vicleană, leneşă, lacomă, rea de gură, în fine… calităţile identificate la babe, chiar dacă nu l-am citit pe Creangă. Fata ei o întrece pe mă-sa în lene şi perversitatea feminină ştiută din manelele tradiţionale.

Asta o determină pe surioară (fata moșului) să-şi ia lumea în cap, făcând pe drum numai fapte bune. Ca răsplată, ea dă în final tot de o babă, că şi prin basme le întâlneşti ca în autobuze, cu desagi urieşeşti în mâini. Nu vă speriaţi însă, respectiva e Sfânta Duminică, denumită aşa pentru că-i celebrată de români cu pioşenie toată săptămâna. Sfânta îi cere să-i îngrijească progeniturile şi să facă mâncare; chestie îndeplinită cu sârg de bunăciune, deşi odraslele se dovedesc a fi ceva în stilul beizadelelor de azi, pui de balauri şi jivine. Drept răsplată, primeşte o ladă şi o duce moşului. Din ladă se revarsă herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi, moşul ajungând brusc un fel de Becali local.

E clar că scorpiile din bătătură fac bube la gură văzând pricopseala. Fata babei urmează acelaşi itinerariu, dând cu piciorul oricărei ocazii de a face bine ca să nu fie rău. Primind însărcinările de la Sfânta Duminică, ea arde bucatele şi-i opăreşte pe mutanţii ăia mici, de ziceai că-i Mihaela gospodărindu-i ceva lui Baumgartner. Înşfăcându-şi lada cuvenită, printzesa se întoarce la babă şi amândouă deschid cadoul, nerăbdătoare să ia categoria 1 la 6/49. Surpriza este pe măsură, dinăuntru apărând balauri pofticioşi, care nu le aplică celor două un tratament vasluian, ci le înghit fără nicio greaţă.

Uite-aşa au rămas pozitivii liniştiţi şi bogaţi, trăind până la adânci bătrâneţi; moşul mierlind-o din vreme, atent să nu prindă ziua când şi fata harnică avea să ajungă o babă pârdalnică. Şi acum, copii, ce-aţi învăţat moralizator din poveste? Vă şoptim noi răspunsul: păi nu era mai bine să nu strice Sfânta atâtea resurse pe nişte proşti şi să le fi dat averea celor două bagaboante, care ar fi investit-o profitabil în palate, maşini şi stripperi? Hai, la culcare, că se face dimineaţă, clubul s-a închis şi dealerii au rămas fără Albă ca zăpada!

Baba Andronescu, piaza rea a învăţământului românesc

Citește și Basmul şi erorile educative: studiu de caz cu Harap – Alb