in , ,

Acum te poți programa online pentru vaccinarea anti-Covid. Care este procedura

Platforma pentru programarea online la vaccinarea anti-Covid este disponibilă de luni pentru persoanele cuprinse în etapa 1 de imunizare, respectiv pentru lucrătorii din domeniile sănătate și social.

„Platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19- https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ – este operațională. Începând de astăzi, 28 decembrie a.c., în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, urmând să se activeze accesul în aplicație și pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale și grupa a III-a – populația generală)”, se arată într-un comunicat al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19.

Datele la care accesul în aplicație va fi disponibil și pentru aceste două grupe populaționale vor fi comunicate ulterior. Planificarea electronică prin intermediul platformei eficientizează procesul de vaccinare, distribuția dozelor de vaccinare și evită supraaglomerarea din centrele de vaccinare.

Care este procedura

Pașii sunt ușor de parcurs. „Persoanele care se planifică la vaccinare își creează un cont pe baza datelor de identificare și a numărului de telefon. În contul creat, cetățenii au acces la propriile programări: centrul de vaccinare, datele la care vor fi efectuate prima administrare și rapelul (cea de-a doua doză). De asemenea, în momentul programării, platforma generează un document pe baza căruia se va face accesul în centrul de vaccinare la data planificată. Ulterior, la prezentarea în centrul de vaccinare a persoanei programate, validarea programării se realizează în zona de triaj prin scanarea codului QR de pe documentul generat de platformă sau pe baza cărții de identitate”, susțin reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19.

Personalul medical din centrele de vaccinare va utiliza tablete distribuite de STS, cu ajutorul cărora se va realiza accesul securizat în aplicația Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV). Aplicația RENV este pusă la dispoziție de Institutul Național de Sănătate Publică pentru a avea evidența vaccinărilor.

Platforma și sistemele informatice puse la dispoziție de către Serviciul de Telecomunicații Speciale au fost astfel dimensionate și configurate încât să permită accesarea simultană de către un număr mare de utilizatori, totodată fiind implementate și măsuri specifice de securitate cibernetică

What do you think?

Written by admin

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Revelionul Starurilor 2021 cu Dan Negru: „Era de neiertat ca în acest an să lipsească” – FOTO

Brașov: 10% reducere în restaurante pentru cei vaccinați anti-COVID