Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a fost votat, marți, să fie președintele Consiliului Legislativ.
Iordache a obținut mai multe voturi decât fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, și decât candidatul propus de USR, Ionuț Duli Mazâlu.
Cele două camere ale Parlamentului l-au votat în plenul reunit pe Florin Iordache preşedinte al Consiliului Legislativ.
Iordache, susținut de PSD, a avut 185 de voturi, față de 41 de voturi Augustin Zegrean, propus de PNL, și două voturi pentru în cazul lui Mazâlu, propus de USR.
Mandat pe viață
Potrivit legii de funcționare a Consiliului Legislativ, mandatul președintelui este pe viață. Acesta nu poate fi înlocuit sau demis din funcție.
Deputatul PSD, cunoscut și după apelativul “altă întrebare”, va câștiga bani frumoși. Salariul de președinte al Consiliului Legislativ este de 8.000 de lei.
Florin Iordache a fost ministrul Justiției și autorul ordonanței 13 care modifica legile justiției în favoarea lui Liviu Dragnea. Ordonanța 13 a scos românii în stradă în ianuarie 2017 și a determinat înlocuirea acestuia din fruntea ministerului.