AUR a dezvoltat o aplicație performantă pentru telefoanele mobile: are capacitatea de a geolocaliza membri de partid, de a mobiliza proteste și colecta date personale. Acesta a fost primul episod al investigației „Monitorizarea de AUR”, realizată de redacția independentă Snoop.
Aplicația pentru telefoanele mobile este o mașinărie digitală de control politic și o resursă financiară, arată partea a doua a investigației.
Cum aplicația devine o condiționare pentru cariera politică
În aplicația AUR, politica se joacă pe puncte, ranguri și clasamente. Fiecare dată personală oferită, fiecare cotizație plătită și fiecare nou membru adus te urcă mai sus nu doar în topurile din aplicație, ci și în ierarhia internă a partidului, susțin foști membri ai AUR, cu care Snoop a discutat.
Persoanele care reclamă anormalitatea acestui sistem de condiționări sunt eliminate, susțin acestea. Este cazul lui Mihai Crăciun, care a fost exclus din AUR anul trecut, după ce, pretinde el, nu a fost de acord să „dea mâna cu PSD”. Crăciun a contestat în instanță decizia de excludere și așteaptă verdictul.
Consilier local AUR Suceava, Crăciun a declarat, într-un dialog cu Snoop, că neînțelegerile cu partidul au început în 2024, după ce i s-a cerut să voteze propunerile primarului PSD din Suceava în Consiliul Local. Nu a fost de acord.
Crăciun spune că un câmp din aplicație a fost manipulat drept o favoare
Bărbatul mai susține că persoane agreate de conducerea partidului ar fi fost aduse în organizație, ar fi plătit pentru înscriere, iar ulterior li s-ar fi modificat vechimea în aplicația de mobil a AUR. Practic, un câmp al aplicației online a fost alterat manual, intenționat. De ce? Pentru ca oamenii favorizați să poată participa la alegeri interne și, ulterior, pentru a ajunge pe listele electorale.
În sprijinul acuzațiilor sale, Crăciun a făcut publică în 2025 o înregistrare audio cu George Simion. Ea a ajuns și la Snoop după primul episod din investigația despre Platforma AUR.
„Banii de la ăia de la Brodina de luat, banii de la ăsta de la Rădăuți, împreună cu acei oameni înscriși în aplicație. În cazul Brodina și Rădăuți, o să le modificăm noi datele că s-au înscris în decembrie în aplicație toți. Și organizăm alegeri, dar să facă chestia asta. Dar doar pe aplicație se acționează!”, transmite în mesajul audio președintele AUR.
Ce a spus George Simion
Snoop i-a cerut clarificări lui George Simion privind înregistrarea audio. Președintele principalului partid de opoziție a primit un răspuns prin biroul de presă, însă în el se face referire la un alt caz.
„Înregistrarea este din anul 2023 probabil, a fost demontată ca fiind falsă. Teoretic, în ea apare fostul deputat AUR Suceava Dorel Acatrinei, care nu a participat în nicio formă la tranzacționarea de bani sau alte foloase.”
În 2023, fosta senatoare AUR Rodica Boancă a publicat o înregistrare audio care îi era atribuită lui Dorel Acatrinei, pe atunci deputat, în care acesta negocia locuri pe listele electorale ale partidului cu 15.000 de euro. La acel moment, Simion declara că înregistrarea este „o făcătură”.
Despre afirmația lui Simion din înregistrarea din 2025, AUR nu a precizat nimic în răspunsul către jurnaliști.
„Unde e meritocrația din AUR? Cei care mai credeți că există democrație în AUR, nu, fraților, nu există. Se votează ca la Partidul Comunist Român. Dacă ești incomod, ești dat afară”, a afirmat Mihai Crăciun, fost consilier local AUR.
„O mică dictatură ambalată în democrație”
Un alt fost membru AUR, care a acceptat discuție sub condiția confidențialității, descrie un sistem în care numărul membrilor cotizanți aduși în partid putea deveni o sursă de putere și influență. „Devenise o cursă internă în care singurul interes era să colecteze cât mai mulți bani și persoane”, susține el.
În opinia sa, modul de organizare a partidului făcea dificilă contestarea deciziilor la nivel local. „Cine le-a gândit sistemul a fost foarte inteligent. Tu nu poți să tragi la răspundere pe nimeni, pentru că organizațiile locale sau județene nu au personalitate juridică.”
„Este o mică dictatură ambalată în democrație. Simulezi tot – organizații, alegeri, încasări, inițiative locale -, dar în momentul în care vrei să ai un cuvânt de spus, atunci te lovești de un zid, pentru că puterea e doar la București”, mai spune fostul membru AUR.
Punctajul din aplicație se vede în funcțiile din partid
Mai mulți foști lideri locali au povestit pentru Snoop că promovarea pe listele electorale a fost condiționată de activitatea din Platforma AUR.
Stelian Henț, fost vicepreședinte al AUR Bihor și coordonator al organizației din Sânmartin, susține că aplicația a fost folosită pentru a urmări activitatea membrilor și că implicarea putea influența ascensiunea în organizație.
Henț a părăsit AUR înaintea alegerilor locale din 2024, după ce a fost înlocuit pe lista de candidați la Consiliul Județean Bihor. „D-aia am și plecat, pentru că la început deviza era: cine muncește, primește. Înainte de alegeri, a devenit: cine plătește primește”, spune bărbatul.
Misteriosul „recrutor” de membri AUR
Pentru a-i menține pe susținători activi, platforma răsplătește fiecare acțiune cu puncte și le expune activitatea în mai multe clasamente. Pe de o parte, topul utilizatorilor, calculat în funcție de punctele strânse prin activități, pe de altă parte, topul recrutorilor, care transformă în puncte numărul de noi membri aduși în aplicație.
Pentru a aduce noi membri, fiecărui utilizator îi este atribuit un cod unic pe care este încurajat să-l distribuie prin WhatsApp sau SMS către contactele din agenda telefonului.
În fruntea clasamentului recrutorilor se află Marius Băcoiu, din Voluntari, Ilfov, un tânăr de 27 de ani identificat de Snoop.
Am găsit un cont asociat numelui său pe VK, cea mai mare rețea socială din Rusia, similară cu Facebook. Pe acest profil, utilizatorul afirmă că a studiat la Moscova, se declară ultraconservator și își exprimă „admirația profundă” pentru Horațiu Potra.
L-am găsit și pe Facebook, dar sub un pseudonim. Ambele conturi au dispărut după ce l-am contactat.











