Băsescu a comparat, într-o intervenție într-o emisiune B1TV, preluată de news.ro, acțiunile anchetatorilor cu un „spectacol ordonat”, subliniind că astfel de practici mediatizate sunt acum puse în scenă chiar de cei care le condamnau în trecut.
Fostul șef al statului a pus sub semnul întrebării oportunitatea descinderilor și expunerea publică a celui anchetat, făcând o paralelă cu mandatul Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA.
„Trebuie să recunoaştem că nici măcar în vremea lui Kovesi nu se făceau arestări atât de întârziate. Măcar Kovesi era promptă. În cazul lui Georgescu e reclamaţia de acum doi ani şi tu îl scoţi cu cătuşe astăzi şi dai drumul şi la informaţii din dosar, anunţi şi presa să fie prezentă când năvăleşti la percheziţia de acasă, un spectacol pe care eu l-am respins şi în timpul doamnei Kovesi, îl resping şi acum. Numai că acum îl fac exact cei care au criticat ce făcea Kovesi”, a afirmat Traian Băsescu.
Deși s-a arătat convins că faptele pentru care Călin Georgescu este anchetat sunt reale, Băsescu a contestat forma în care se face justiție în acest caz, întrebându-se cine a „ordonat” o astfel de expunere.
„Ca şi în timpul lui Kovesi, şi în cazul de faţă nişte fapte există, adică este un spectacol care are la bază ceva. Problema este de ce se face justiţie cu spectacol şi nu se face cu decenţă? (…) Spectacolul de astăzi este un spectacol, parcă ar fi un spectacol ordonat. Măcar la Kovesi erau spectacolele ei, aici suntem în faţa unui spectacol cu bilete de intrare cu locuri rezervate”, a adăugat fostul președinte.
9 ore și dreptul la tăcere
Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineață și dus la sediul DIICOT, unde a fost audiat și, ulterior, reținut. Acțiunea oamenilor legii a inclus percheziții care s-au întins pe aproape nouă ore la domiciliul acestuia, dar și în alte patru imobile situate în București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea. La ieșirea din sediul direcției, fostul candidat la Președinție le-a arătat susținătorilor săi mâinile încătușate.
Alături de Georgescu, în același dosar a fost audiat și reținut și omul de afaceri Ionel Rusen. Cei doi sunt cercetați pentru constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Conform surselor judiciare, Călin Georgescu a ales să se prevaleze de dreptul la tăcere, refuzând să ofere declarații în fața procurorilor.









