Bărbatul este căutat de sâmbătă, după ce a abandonat mașina lângă o pădure din apropierea orașului Strehaia.
„Astăzi, 7 septembrie, poliţiştii doljeni continuă, în judeţul Dolj, activităţile de căutare a bărbatului de 26 de ani, cetăţean al Republicii Moldova. Din verificările efectuate până în prezent s-a stabilit barbatul ar fi condus un autoturism sustras de pe teritoriul Bulgariei, pe care l-ar fi abandonat în zona unei păduri din apropierea oraşului Strehaia, existând indicii ca s-ar fi deplasat în judeţul Dolj”, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, citați de news.ro.
Potrivit IPJ Dolj, activităţile sunt în desfăşurare, iar poliţiştii fac verificări şi desfăşoară activităţi de căutare pentru prinderea bărbatului respectiv.
La activităţi participă şi jandarmii din Dolj.
Bărbatul, căutat și cu elicopterul
Poliţişti din mai multe judeţe caută de sâmbătă un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani, care a fugit după ce a abandonat, în zona unei păduri din Mehedinţi, o maşină furată din Bulgaria, înmatriculată în această ţară.
Incidentul s-a produs, sâmbătă, în jurul orei 15:30, când poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Strehaia au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, însă șoferul nu s-a conformat.
Ulterior, autoturismul a fost abandonat în zona unei păduri.
„În activitatea de căutare sunt angrenate efective din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, precum și structuri din județele învecinate. Acțiunea beneficiază, de asemenea, de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I”, a anunțat duminică IPJ Mehedinți.
Pentru depistarea lui, au fost mobilizați polițiști din cadrul cadrul inspectoratelor de poliție județene Mehedinți, Dolj, Gorj și Caraș-Severin.











