Într-o intervenție publică, jurnalistul și-a exprimat dezamăgirea față de evoluția dosarului, avertizând că „lucrurile groaznice” pe care le anticipase se împlinesc.
Popescu a subliniat pe contul personal de Facebook, joi seară, că Horațiu Potra s-a predat de bunăvoie în Dubai, în septembrie 2025, pentru a fi extrădat în România, respingând varianta unei depistări active de către „organele” române. Jurnalistul a reiterat o teorie lansată anterior, la momentul aducerii acestuia în țară, susținând că singura explicație pentru acest scenariu ar fi o „asigurare” primită de Potra că sistemul de justiție, etichetat de el drept „PSD-Savonea-Dan”, îl va proteja.
CTP se referă la gravitatea faptelor imputate lui Potra și clemența măsurii dispuse, în final, de eliberare sub control judiciar. Popescu îl descrie pe Potra drept un „ucigaș cu simbrie care amenința politicienii cu maceta”, acuzându-l că deține un depozit de armament, o „căpiță de bani” și că a instigat fățiș la insurgență armată și lovitură de stat. În ciuda acestor acuzații, decizia judecătorească l-a plasat în control judiciar, o măsură comparată sarcastic de jurnalist cu cea aplicată unui „contrabandist de hârtie igienică”.
Cristian Tudor Popescu și-a încheiat expunerea cu o predicție ironică la adresa viitorului lui Potra în structurile de stat: „Nu pot să nu mă gândesc că Potra Macetarul va ajunge ministru de Interne sau șef la SRI, unde i se păstrează locul…”.
Postarea integrală a lui Cristian Tudor Popescu
„La Interne sau la SRI
Nu-mi vine să mai deschid gura despre lucruri groaznice, căci se împlinesc. Mercenarul Horațiu Potra s-a predat de bunăvoie în Dubai, în septembrie 2025, pentru a fi extrădat în România. Nici vorbă să fie depistat și arestat de „organele” noastre. La aducerea lui în țară am comentat că singura explicație este asigurarea pe care a primit-o că Justiția PSD-Savonea-Dan îl va scoate la vopsea. Și uite că ucigașul cu simbrie care amenința politicienii cu maceta, deținător al unui depozit de armament, al unei căpițe de bani și instigator pe față la insurgență armată și lovitură de stat, e scos de Justiția PSD-Savonea-Dan din arestul preventiv, din arestul la domiciliu și plasat în control judiciar, ca un contrabandist de hârtie igienică.
Nu pot să nu mă gândesc că Potra Macetarul va ajunge ministru de Interne sau șef la SRI, unde i se păstrează locul…”










