În acest interval nu se vor face internări, consultații, tratamente sau operații programate care nu reprezintă urgențe. Protestul este prima acțiune de acest tip organizată în sistemul sanitar în ultimii 20 de ani.
Federația SANITAS susține că protestul este o consecință a lipsei de răspuns și de dialog din partea Guvernului, precum și a măsurilor care au afectat veniturile și drepturile angajaților din sănătate și asistență socială.
Ce solicită sindicaliștii
Printre revendicările SANITAS se numără restabilirea drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă din 2023, afectate, potrivit sindicaliștilor, de Ordonanța de Urgență nr. 7/2026.
Federația mai cere anularea reducerii sporurilor pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare și a zilelor suplimentare de concediu, măsuri introduse prin OUG nr. 36/2025.
Sindicaliștii solicită și acordarea fără discriminare a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță, indiferent de plafonul salarial prevăzut de Legea nr. 141/2025.
În privința viitoarei legi a salarizării, sindicaliștii solicită reluarea negocierilor, stabilirea unor coeficienți corespunzători pentru personalul din sănătate și asistență socială și menținerea sporului de tură la 15%.
SANITAS mai cere păstrarea sporului de 100% pentru munca prestată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, reintroducerea sporului pentru condiții de muncă și includerea personalului tehnic, economic și administrativ în aceeași anexă de salarizare.
Federația solicită și alinierea salariilor din asistența socială la nivelul celor din sectorul sanitar neclinic.
Dacă revendicările nu vor fi soluționate, SANITAS a anunțat declanșarea grevei generale în sistemul sanitar începând cu 28 iulie










