O dronă Shahed de tip Gheran-2 s-a prăbușit la periferia localității Copanca, din raionul Căușeni, la mai puțin de 100 de kilometri de Chișinău. Aparatul a explodat în momentul impactului cu solul, iar deflagrația a provocat un incendiu.
Potrivit Poliției Republicii Moldova, apelul la Serviciul 112 a fost primit în jurul orei 01:03 şi imediat la fața locului au intervenit echipaje de poliție și pompieri.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, notează ziarmd.
FOTO: Poliţia Rep. Moldova
Ministerul Apărării de la Chișinău a precizat că drona a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în contextul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra regiunii Odesa din Ucraina şi că în prezent se face o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care aparatul de zbor a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova.
La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a calificat incidentul drept o încălcare gravă și inacceptabilă a spațiului aerian național, afirmând că acesta arată încă o dată efectele pe care războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei le are asupra securității Republicii Moldova.
„Acest nou incident constituie o încălcare gravă și inacceptabilă a spațiului aerian al Republicii Moldova și confirmă încă o dată că războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei generează riscuri directe la adresa securității cetățenilor noștri și a întregii regiuni”, se arată în comunicatul oficial al Ministerului Afacerilor Externe.
Vă reamintim că un incident similar a avut loc şi în noaptea de 7 spre 8 iunie în extravilanul satului Lopatna, din raionul Orhei, unde, de asemenea, o dronă a explodat după ce s-a prăbuşit.











