Viktor Orbán, președintele Fidesz și fost prim-ministru, a declarat că actualul guvern Tisza se îndreaptă spre o dictatură, scrie Hirado. Politicianul acum de opoziție a scris sâmbătă pe pagina sa de Facebook: „János Áder (fost președinte al Ungariei – n.red.) a apărat statul de drept. Cu calm, pe bună dreptate”.
”Ce s-a întâmplat după aceea a fost văzut de toată lumea. Agresiune, amenințări, intimidare. O cale dreaptă spre dictatură. Încotro se îndreaptă guvernul Tisza. Să nu lăsăm să se întâmple asta!”, a adăugat el.
Pe 2 iulie, fostul președinte János Áder a numit neconstituțională planificarea demiterii președintelui Tamás Sulyok și a altor demnitari publici.
Autocratul Viktor Orban își numea regimul drept o ”democrație iliberală”
Ca răspuns, prim-ministrul Péter Magyar l-a numit pe János Áder „pescar de fonduri publice” și a spus că Fundația Blue Planet pentru Protecția Climei pe care o conduce „deturnează fonduri publice de ani de zile, în timp ce el primește o alocație lunară de șase milioane, vila sa a fost renovată și are un șofer și un majordom”.
Peter Magyar dezvăluie, de altfel, cu regularitate corupția și furturile de miliarde de euro din mandatele de premier ale lui Viktor Orban. În altă ordine de idei, Viktor Orban îl acuză acum pe Peter Magyar de dictatură în condițiile în care este de notorietate faptul că fostul premier autocrat a transformat Ungaria într-un stat cu profil autoritar, cu un control deplin asupra tuturor instituțiilor, al economiei, presei și societății civile.
Suveranistul Viktor Orban, un aliat al Rusiei agresoare și promotor al MAGA, nu a negat, de altfel, niciodată asta, el însuși numindu-și regimul drept o ”democrație iliberală”.











