Sentința a fost pronunțată după ce Alexandru Balan și-a recunoscut vinovăția și a solicitat judecarea în procedură simplificată a dosarului în care a fost cercetat pentru trădare prin transmiterea, în mod repetat, a unor informații clasificate.
Dosarul a fost instrumentat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale din Republica Moldova.
Cercetat și în România pentru trădare. Aar fi transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus
Pe lângă condamnarea din Republica Moldova, Balan este vizat și într-un dosar deschis în România, unde este acuzat de trădare.
Alexandru Balan a fost reținut pe 8 septembrie 2025, la Timișoara, de procurorii români, fiind suspectat că ar fi transmis informații secrete de stat către ofițeri ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus. Două zile mai târziu, Curtea de Apel București a dispus arestarea sa preventivă.
În ziua reținerii, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a anunțat că fostul oficial este cercetat pentru trădare prin transmiterea, în mod repetat, a unor informații clasificate.
Întâlniri suspecte la Budapesta
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024–2025, Balan s-ar fi întâlnit la Budapesta cu ofițeri ai serviciilor de informații din Belarus. Există suspiciunea că aceste întrevederi ar fi avut ca scop transmiterea de instrucțiuni și efectuarea unor plăți pentru activități considerate ilegale de autoritățile române și moldovene.









