Un plan de rezervă care să menţină siguranţa Europei folosind structurile militare deja existente ale NATO, în cazul în care SUA se retrag, câștigă tot mai mult teren după ce a obținut sprijinul Germaniei, un oponent de lungă durată al unei astfel de abordări. Oficialii care lucrează la acest plan, pe care unii îl numesc “NATO european”, caută să crească numărul europenilor în roluri de comandă și control în cadrul Alianței și să completeze resursele militare americane cu unele proprii.
Planul pentru un “NATO european”, grăbit de liderii UE
Tratativele, avansate informal prin discuții paralele și întâlniri în cadrul și în jurul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, nu sunt menite să rivalizeze cu actuala alianță, au spus participanții. Oficialii europeni urmăresc să mențină descurajarea Rusiei, continuitatea operațională și credibilitatea nucleară chiar dacă Washingtonul își retrage forțele din Europa sau refuză să o apere, așa cum a amenințat președintele Trump. Planurile, concepute inițial anul trecut, subliniază temerile europenilor cu privire la o posibilă retragere a SUA. Ele s-au accelerat după ce Trump a amenințat că va prelua Groenlanda de la Danemarca, un alt membru NATO, și au trecut acum într-un nou stadiu, mai avansat, pe fondul refuzului Europei de a susține războiul Americii în Iran.
Timp de decenii, Germania s-a opus apelurilor Franței pentru o mai mare suveranitate europeană în domeniul apărării, preferând să mențină America drept garantul suprem al securității europene. Acest lucru se schimbă acum sub conducerea cancelarului german Friedrich Merz, din cauza îngrijorărilor privind fiabilitatea SUA ca aliat în timpul președinției Trump. Provocarea este uriașă. Întreaga structură NATO este construită în jurul conducerii americane la aproape fiecare nivel, de la logistică și informații până la comanda militară de vârf a alianței. Europenii încearcă acum să preia mai multe dintre aceste responsabilități, lucru cerut de mult timp de Trump. Alianța va fi “mai condusă de europeni”, a declarat recent şi secretarul general al NATO Mark Rutte.
Cât de dificilă e “despărţirea” de SUA
“O redistribuire a sarcinilor de la SUA către Europa este în curs și va continua ca parte a strategiei de apărare și securitate națională a SUA”, a declarat președintele Finlandei, Alexander Stubb, unul dintre liderii implicați în planuri. “Cel mai important lucru este să înțelegem că acest proces are loc și să îl gestionăm într-un mod foarte controlat, în loc ca SUA să se retragă rapid”, a spus Stubb într-un interviu. Europa poate să preia mai multe roluri de conducere, dar duce lipsă de capabilități tehnice critice din cauza anilor de subfinanțare și dependență de SUA, notează Wall Street Journal.
Un punct critic este reprezentat de domeniul informațiilor și al descurajării nucleare. Oficialii europeni spun că nicio redistribuire a trupelor nu poate înlocui rapid sistemele americane de sateliți, supraveghere și avertizare privind rachetele, care reprezintă coloana vertebrală a credibilității NATO, lăsând Franța și Marea Britanie sub presiune pentru a-și extinde rolurile în domeniul nuclear și al informațiilor strategice.








