Decizia a fost adoptată prin Hotărârea din 2 iulie 2025, iar documentul a fost comunicat oficial părților abia la data de 3 februarie 2026.
CNCD a stabilit că afirmațiile publice ale preotului au avut caracter discriminatoriu pe criterii de sex, stare civilă și vârstă, și a aplicat o amendă contravențională de 5.000 de lei. De asemenea, instituția a dispus publicarea hotărârii în mass-media.
Cazul are la bază o serie de incidente produse în 2022 în incinta Mănăstirii Vlădiceni, unde cele două femei au fost agresate fizic și verbal de preot. Ulterior, conflictul a fost urmat de o amplă expunere mediatică și de declarații publice jignitoare și repetate ale preotului la televiziuni, în mediul online și în cadrul unor apariții publice.
În plângerea adresată CNCD în februarie 2023, cele două femei au susținut că preotul a desfășurat o campanie de denigrare publică împotriva lor, folosind expresii jignitoare și stereotipuri referitoare la femei necăsătorite. Printre afirmațiile analizate de Consiliu se regăsesc caracterizări precum „măicuță isterică nemăritată”, „măicuțe imorale”, „femei descreierate”, „sărace cu mintea”, „vagaboande” sau „copile isterice”.
În fața CNCD, așa cum reiese din document, Constantin Chifan a respins acuzațiile de discriminare, susținând că afirmațiile sale au avut caracter de „dojană duhovnicească” și au fost determinate de comportamentul femeilor, despre care a afirmat că ar fi perturbat activitatea mănăstirii.
Acesta a susținut că nu a avut intenția de a discrimina și că reacțiile sale au fost justificate de necesitatea menținerii ordinii în incinta lăcașului de cult. Totodată, a invocat faptul că declarațiile nu ar fi vizat sexul sau statutul personal al petentelor, ci comportamentul acestora.
Preotul a negat totodată acuzațiile de agresiune fizică, pe care le-a calificat drept neadevărate și calomnioase, susținând că accesul femeilor în biserică nu a fost interzis și că incidentele descrise nu s-au produs în forma reclamată. În sprijinul apărării sale, acesta a depus concluzii scrise, fotografii și declarații ale unor persoane care ar fi asistat la evenimente.
Colegiul director al CNCD a concluzionat că limbajul utilizat de preot a depășit limitele libertății de exprimare și a avut ca efect atingerea demnității persoanelor vizate.
Documentul redă mai multe expresii jignitoare atribuite preotului, printre care: „măicuici iresponsabile”, „călugării nu montează femei”, „copile isterice și nemăritate”, și altele precum: „au deviații de comportament sau puțină isterie”, „vagaboandă tupeistă”, „nu sunteți intimidabile că sunteți deja proaste” „sărace cu mintea”, „dubioase” sau „oleacă plimbate cu trenul prin viață”.
CNCD a stabilit că faptele constituie discriminare și încălcarea dreptului la demnitate, aplicând o amendă contravențională de 5.000 de lei și obligând publicarea deciziei în mass-media. Hotărârea poate fi contestată în instanță în termen de 15 zile de la data comunicării.








