Francezii au pierdut zile întregi în vămile din Balcani, la exerciţiul Dacian Fall, iar infrastructura rutieră şi feroviară deficitară va încetini semnificativ tancurile sau artileria.
Exerciţiul NATO de la Cincu a oferit o imagine a viitorului probabil al Alianţei, cu prezenţă redusă a americanilor, dar cu mai mulţi militari francezi în teren. Publicaţia americană Bloomberg scoate în evidenţă o problemă importantă semnalată de aliaţi. Din cauza problemelor de infrastructură, ar putea dura câteva săptămâni până când forţele NATO ar ajunge pe frontul de est, în cazul unei invazii a Rusiei.
Francezii au deplasat tehnica de luptă, tancuri, obuziere şi alte blindate grele, pe mare până în Grecia, iar de acolo terestru, prin Bulgaria, până la Cincu. 10 zile a durat transportul, care a întâmpinat însă dificultăţi birocratice la vamă. 3 zile au pierdut aliaţii în vămile din Grecia şi Bulgaria, a declarat un general francez, nemulţumit că nu există un Schengen militar în vigoare.
Pentru fiecare țară traversată, au fost verificate manual numerele de înmatriculare, listele cu personalul, iar convoaiele au fost escortate de poliția locală. Soluția pentru “a scurta” birocraţia ar fi crearea unui “coridor militar” european, dar proiectul e încă în discuții.
“Chestiunea aceasta înseamnă cel puţin un pod, dacă nu două peste Dunăre, noi, în condiţii de trafic intens şi greutăţi ridicate plus aceste conexiuni pe care trebuie să le facem noi între intrările în ţară din Bulgaria şi Constana si alte noduri rutiere“, a declarat Cristian Barbu, general în rezervă .
Două tronsoane esențiale ale Autostrăzii Moldovei, Pașcani–Ungheni și Pașcani–Siret, vor fi finanțate prin programul european SAFE – gândit special pentru a întări mobilitatea militară pe flancul estic, în contextul amenințărilor Rusiei.
Reporter: În cazul unei invazii a Federaţiei Ruse, România ar trebui să reziste singură câteva săptămâni. Aş vrea să vă întreb dacă există aceste scenarii la nivelul CSAT şi dacă România este pregătită pt astfel de situaţii?
Nicuşor Dan: Evident că există. În Legea Apărării, este prevăzută obligativitatea ca Minsterul Apărării să vină cu toate scenariile posibile şi ele vin şi sunt aprobate de CSAT, noi avem toate scenariile la zi şi aceste scenarii sunt coordonate cu NATO.
Recent, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad a declarat că, în cazul unei invazii a Rusiei, România poate rezista cât a rezistat şi Ucraina până să primească ajutor internaţional.











