De asemenea, ANM a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă luni de la prânz până seara în mai multe județe din zone montane.
Cod galben de caniculă, luni
Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sudul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 35…38 de grade, iar cele minime de 18…21 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Cod galben de instabilitate atmosferică
În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și a Carpaților Meridionali, precum și în vestul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi astăzi pe arii restrânse și în restul țării.
Cod galben de caniculă marți
Marți, valul de căldură va persista în sudul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar cele minime de 19…22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.
Valul de căldură va persista până miercuri în regiunile sudice, iar joi se va manifesta în cele sud-estice.











