Șeful gărzii de corp a lui Călin Georgescu se află într-un dosar privind finanțarea campaniei candidatului, dar și pentru promovarea de materiale xenofobe, potrivit Antena 3.
Burcea, în vârstă de 30 de ani, a fost trăgător de elită și caporal în Legiunea Franceză, aflându-se pentru o perioadă mai mare pe câmpul de luptă, într-o secție de comando. Acesta a petrecut doi ani în Guyana Franceză, dar a îndeplinit și misiuni și în Brazilia sau Mali.
„Lunetistul” este și administratorul firmei Hugo Models Management SRL, cu sediul în Timișoara, la adresa Piața Mărăști nr. 1-2, într-un apartament, ce se ocupă de activități de interpretare artistică, dar care nu prea a făcut mare lucru. În 2023 a raportat 0 lei cifră de afaceri, pierdere de peste 6.000 lei, cât și datorii de 30.950 lei, scrie Ziarul Constanța.
Hugo Models îi are ca asociați, cu 50% fiecare, pe Burcea Marin și Mihai Dorina. Tot ei dețin și calitatea de administratori.
Mihai Dorina ar avea multiple legături cu militari ceceni din anturajul lui Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, și al generalului Zamid Alievici Chalaev. Pe rețelele sociale, Dorina Mihai a postat imagini elogioase la adresa lui Vladimir Putin, precum și fotografii alături de militari ceceni, potrivit G4 Media.
Marin Burcea/FOTO: Instagram
În același apartament își mai desfășoară activitatea și firmele Marcon Bruno SRL, Marpe 2002 SRL, MRNBUR Auto Credit IFN SRL și Mondo Business SRL.
Burcea Marin mai deține 100% din părțile sociale ale firmei MRNBUR Auto Credit IFN SRL, fondată în noiembrie 2017, cu o pierdere raportată în 2023 de 20.408 lei. Firma se ocupă cu activități de creditare.
De asemenea, în 2019, alături de Iulian Adrian Burcea, Marin Burcea a înființat compania Iulymar Top Transport SRL, care se ocupă cu transporturi rutiere de mărfuri și servicii de mutare.
În mai 2022, Marin Burcea a ieșit din firmă, lăsându-l pe Iulian Adrian Burcea asociat unic. Pe 2023, compania a raportat un singur salariat, o cifră de afaceri de 144.712 lei și un profit de 57.830 lei. Sediul social este în Schitu, Costinești, județul Constanța, pe strada Liliacului. La același sediu funcționa și Casa Iulymar SRL, radiată în 2023.